Cele 10 zile ale lui Dragnea

La Statui, Universitate. Imagine de la protestul din 29 ianuarie 2017. Foto: Calin Hera

Imediat după publicarea nenorocirii în Monitorul Oficial, la miez de noapte, Liviu Avram a observat un detaliu pe care nu și-l explica la acea oră: termenul de zece zile până la care intră în vigoare prevederile de la Art. I. De ce nu imediat, ca restul ordonanței, ca în cazul a numeroase OUG? Am citit mai multe păreri: ba că e vorba de o scăpare, ba că este un capăt de ață lăsat acolo de un om bun. O fi asta, o fi ailaltă sau altceva. Am și eu o părere.

Cinci scenarii pentru zece zile

Am luat în calcul cinci posibile scenarii. Le enumăr mai jos.

Scenariul 1. „Mărinimia” demonstrativă. Gașca Dragnea & Co. realizează grozăvia lucrurilor pe care tocmai le înfăptuiește. Nu mai poate da înapoi, are un moment de panică înainte de a da înainte și atunci, din instinct, mai încearcă o șmecherie: simulacrul acordării unui termen. Am făcut dezbatere luni, am lăsat 10 zile pentru intrarea în vigoare, deși puteam să zicem că se aplică imediat (ați văzut că am publicat în MO la miezul nopții). Ce mai vreți? 

Mesaj cu țintă în special pe propiul public, care are nevoie de argumente. 

NOTĂ. Prima variantă a ordonanței prevedea un termen de aplicare de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Scenariul a 2-a. Șoarecele și pisica. Atunci când e sigură pe victima sa, pisicii îi dă ghes să își bată joc de șoricel. Îi dă drumul nițel, îl mai prinde puțin, apoi, când se plictisește, ori îi dă drumul, ori îl halește. Scuzați rima. Cu rimă sau fără, oricum, l-a avut.  Scenariul „Șoarecele și pisica” este manifestarea așa-zisei onoare de mafiot, de bandit. Aparent, îți dă o șansă. De distracție. Înainte de a-ți pune cizma pe grumaz. 

MESAJ atât spre propriul public, care vrea și nițel circ, cât și spre adversar, pe care vrea să îl umilească.

Scenariul 3. Detensionarea, dezamorsarea. Gașca D & Co își asumă zece zile de proteste, în ideea că acestea se răsuflă dela sine. Câtă vreme OUG nu intră încă în vigoare, furia protestatarilor ar putea să nu atingă cote maxime. E psihologie aici. Pe unii potențiali protestatari, mai obosiți, mai „înțelepți”, îi ține acasă perspectiva amăgitoare a faptului că mai există o șansă, cât de mică, ca lucrurile să redevină la normal. În timp, pe măsură ce se conving că șansa aceea era o amăgire și atât, încep să apară germenii resemnării – inclusiv la cei care ies în stradă în primele zile. Gașca mafiotă nu are nimic de făcut în timpul ăsta. Stă și așteaptă, eventual mai zgândăre puțin, însă numai puțin, pentru a da muniție armatei proprii. 

MESAJ alunecos, hipnotizant, către adversari

Scenariul 4. Provocarea. Mulți oameni în stradă înseamnă multe șanse de a-ți infiltra proprii oameni, pentru a culege informații și pentru a provoca incindente controlabile, pretexte numai bune pentru a justifica acțiuni mai în forță și, desigur, pentru a furniza, din nou, „muniție” armatei proprii.

MESAJ către publicul propriu, furnizare de muniție gen „v-am zis noi că ăia-s golani și vor război civil”

Scenariul 5. Studiul. În continuarea scenariului precedent, „infiltrații” pot culege informații despre cei care participă la proteste. În sistemul în care sunt educați cei din grupul mafiot, bazat pe o gândire milităroasă, cu pregătire psihologică și consilieri cu cefe tunse regulamentar, este important să identifici, într-o mulțime, care sunt liderii ei. Cine convoacă lumea, cine influențează, cine lansează mesajele transformate în scandări, cine dă tonul scandărilor, cine pornește coloana de manifestanți într-o direcție sau alta. Dacă ai identificat liderii, ai niște ținte. Dacă ai doborât țintele (sau le-ai racolat), controlezi mulțimea. Ecuație simplă. Cu condiția să identifici țintele. Poți controla zece ținte, 20, dar ce te faci cu 100.000 de ținte? Stai, studiezi, provoci reacții, tragi concluzii. Zece zile sunt suficiente.

SCOP pervers, acțiune cu final neașteptat

Calea Victoriei. Imagine din timpul protestului din 29 ianuarie 2017. Foto: Calin Hera

Vă recomand și

România își joacă în aceste zile cartea la masă cu trișorii

Angry, printre cele mai utilizate butoane pe Facebook în aceste zile

Așa cum am mai vorbit, singura forță de care grupul Dragnea & Co. se teme este Forța străzii. Orice „spate” ar avea în exteriorul țării mafioții autohtoni, oricât ar fi hipnotizat Opoziția politică, oricum l-ar avea la mână pe Avocatul Poporului, oricâte scenarii de suspendare a președintelui ar face, Odioșii au teamă de Forța străzii.

România își joacă în aceste zile cartea la masă cu trișorii. România mai are încă șansa de a valorifica o generație, cea născută în democrație și în libertate, care a învățat democrația și piața liberă, cea care este conectată instant la tot ceea ce se întâmplă în lume și care poate face saltul necesar. Sau România poate ucide această generație și întreg viitorul. Dacă lovitura banditească pusă la cale de farsorii Dragnea & Co reușește până la capăt, această generație va fi actorul celei mai mari pribegii. La capătul termenului de zece zile vom afla în care scenariu ne aflăm. Vom fi câștigat sau vom fi pierdut? Suntem pe cont propriu.

Avem leac. Leacul e în noi

Există deja destui care se resemnează. „Ne merităm soarta”. „Boala României nu are leac”. „Murim în picioare”. Fiecare astfel de enunț este greșit. Avem leac. Leacul e în noi. Suntem vaccinați. Spre deosebire de bunicii și părinții noștri, instaurarea comunismului s-a făcut prin teroare, sub ocupație armată, la capătul unui război mondial devastator. Țara era sleită, sărăcită, pierdută și cedată. Ncsf. În schimb, acum venim după probabil cea mai bună perioadă a acestei țări. Acum producem anticorpi: am învățat democrația și noi, cei născuți în comunism și ei, cei născuți în libertate. Suntem sute de mii de „ținte”. Știm ce vrem. 

Și oricâte cozi de topor ar avea cei care ne vor răul, suntem o Forță. Una atât de puternică încât poate schimba soarta jocului, oricât de versați ar fi trișorii de la masă.

Și nu murim în picioare. TRĂIM în picioare.