Pagini

luni, 23 ianuarie 2017

Liviu Dragnea, studiu de caz. Ce-a avut și ce-a pierdut

Vedere din București. Liviu Dragnea a fost prezent la mitingul de dumincă. Pe pancarte. Foto: Calin Hera
Cu Liviu Dragnea se întâmplă ceea ce am prevăzut că se va întâmpla: după un an în care a stat cuminte deoparte, crescând natural pe fondul prostiei non-combat a adversarilor, a început să greșească în momentul în care s-a trezit „la butoane” și a fost nevoit să facă ceva. Pentru că politicienii de tip Liviu Dragnea sunt buni de gură mai ales atunci când tac.


Partea proastă e atunci când vine ziua în care trebuie să vorbească. A ales să o facă prin jocul de-a premierul scos din joben. A mizat totul pe asta și a pierdut. De atunci, de la momentul Sevil, e pe tobogan.

Primul lucru pe care l-a pierdut a fost dreptul de a decide de unul singur în PSD.

Al doilea lucru pierdut a fost stima celor din sediul PSD, sau cum s-o numi sentimentul celor care îl privesc admirativ, cu sinceritate, pe șefu. Privirea aceea pe care i-au aruncat-o deopotrivă secretara, portarul de la sediul din Kiseleff și Codrin Ștefănescu atunci când a plecat să-l întâlnească pe Donald Trump. La întoarcere, după ce au aflat că în realitate a fost un bluf scump ca o tichie de mărgăritar și vor fi văzut meme-urile cu Dragnea aplecat de spate, oferindu-i tava lui Trump, care stă ca boierul la masă. Și nu și-au putut opri zâmbetul. Pentru că la PSD, ca la PCR, cei din preajma liderului stau mereu la pândă, ca să-i ia locul. Zâmbesc mieros în față și râd pe înfundate în spate, dacă au scăpat de sentimentul de groază, al doilea principiu cu care pot fi stăpâniți (primul e cel al furtișagurilor începute, promise, acontate). Iar atunci când subalternii încep să facă mișto de tine, poți fi sigur că ești pierdut.

Al treilea lucru pierdut de Liviu Dragnea este cumpătul. Atunci când planul minuțios pregătit începe să scrârțâie, să dea rateuri, Plănuitorul (sau cel însărcinat să-l pună în aplicare) caută să improvizeze rapid ceva. Manualul micului dictator spune negru pe alb, la Capitolul I:
„Dacă lucrurile o iau razna, acuză o lovitură de stat. Asta îți va justifica pe moment anumite acțiuni și declarații la care nu ai apela în mod normal, îi va putea mobiliza pe creduli și le vei da apă la moară bezmeticilor care să lucreze pentru tine doar pentru că sunt bezmetici.”
În aceeași linie se înscriu declarațiile despre... o nouă Mineriadă, pe care Liviu Dragnea și le-a asumat, n-a mai apelat la purtători de cuvânt, pentru că trebuia să iasă cu ceva, să transmită ordinul de luptă și faptul că e acolo. Tot așa cum a înmulțit amenințările, scrâșnite pe sub mustață, la adresa lui Klaus Iohannis. În fine, un semn de nervozitate este și mesajul lansat de România TV (că participanții la miting au fost plătiți, cu anecdoticul detaliu al plății pe cap de ... câine) și bâjbâiala argumentelor pro-grațiere – că bieții pușcăriași o duc atât de greu, că Iohannis nu grațiază nici biata femeie care a furat un ou sau că „unii deținuți sunt bolnavi în faze terminale sau chiar morți” (Norica Nicolai, cândva țărănistă...).

Liviu Dragnea vorbește despre o nouă Mineriadă


Al patrulea lucru pierdut de Liviu Dragnea este argumentul votului din 11 decembrie. Greșelile mari făcute până acum și cele care vor urma indignează și trezesc forța inteligentă a străzii. Nu vorbim de gloată, vorbim de cei pe care impostura, șemechereala, hoția pe față îi enerverază. „Nene, la alegeri te-am lăsat în pace, că n-aveam cu cine vota. Dar acum ai sărit calul. Și vin să îți spun asta.” Liviu Dragnea a nesocotit forța străzii, care va crește și care îl va da jos de pe piedestalul pe care a stat nițel, acela de om politic al momentului, puternicul zilei. Orice chemare la vot făcută în următoarele șase luni ar fi un pumn în nasul lui Liviu Dragnea și PSD, pentru că cei care îi sunt împotrivă au fost, în fine, mobilizați. Forța auto-asmuțită de greșelile lui Dragnea nu se va odihni decât după ce noua încercare imbecilă a PSD va fi pusă cu botul pe labe.

Al cincilea lucru pierdut de Liviu Dragnea este oportunitatea de a-și promova pe șest rușinoasa amnistie. Dan Voiculescu are de ce să-l urască pe Liviu Dragnea: s-a grăbit și a ratat cu poarta aproape goală. Adoptarea în forță a celor două OUG acum ar însemna să își dea foc la valiză pentru totdeauna și, mai ales, ar însemna să arunce în aer România. Oricât de mulți ar fi în jurul lui care să vrea asta, în folosul Rusiei care își dorește o România slabă, nu cred că Liviu Dragnea e dispus la o asemenea mișelie. Pentru că el știe că, mai devreme sau mai târziu, vine decontul. Și nimeni nu scapă. Este posibil însă să nu mai aibă încotro, să fie într-atât de băgat în rahat încât să facă orice i se cere, doar-doar. Caz în care va ieși rău. Atât de rău încât soarta lui Liviu Dragnea va fi doar un asterisc al răului care ne paște.

Foarte scurtă istorie


Liviu Dragnea a jucat deștept încă din vremea în care era nr. 2 în PSD. A știut adică să profite din plin de avantajele de a fi nr. 2. A arătat o față lucidă și echilibrată a PSD. Care, cu toate scheletele din dulap (am auzit că sunt o grămadă de dulapuri pe domeniul lui Dragnea din Alexandria, care se întinde pe 7.000 mp, de două ori mai mult decât Clubul Bamboo), devenise cumva frecventabil. 

Așa cum am zis mai sus, a jucat deștept de-a lungul întregului an Cioloș (ciocu’ mic în prima parte, atacuri din ce în ce mai furibunde și „porecle” spre final), apoi a sărit calul, deliberat, în pre-campanie și în campania electorală: promisiuni dublate de atacuri infecte, pe care însă nu și le-a asumat direct, a avut echipa de zgomote PRU și televiziunile Antena 3 ș România TV care să spună ceea ce el, viitorul om de stat, nu putea să spună ceea ce el încă nu își permitea (nici măcar Dragnea nu avea cum să își asume imbecilitățile legate de „Soros-maleficul”).

Și-a trăit momentul de glorie atunci când s-a jucat de-a premierul-pe-care-numai-el-îl-știe și a pierdut, prilejuindu-i lui Klaus Iohannis intrarea în joc. S-a văzut în coaste cu sula PSD-iștilor care atât așteptau și a căzut la pace cu ei, alegându-l împreună pe Grindeanu (cum care Grindeanu?). A ratat apoi cele două OUG de îngenunchere a Justiției, a ratat lamentabil lovitura de imagine nume de cod Trump, iar acum s-a trezit cu bulevardele pline de oameni care somează DNA să finalizeze al doilea dosar Dragnea. Probabil că Gabriela Firea, ca să dau numai un exemplu, își freacă palemele de nerăbdare să vadă ce va urma.




25 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Așa văd eu lucrurile. Fac eforturi să mă obiectivez.

      Ștergere
    2. Excelenta analiza. Cred ca ar mai fi cateva lucruri pierdute dar sunt suficient de tari si acestea. Macar sa le priceapa Dragnea, cat mai e timp, daca il duce mintea..

      Ștergere
    3. Cred că se mai pot adăuga lucruri pe listă. Dacă aveți răgaz, vă rog să completați.

      Ștergere
    4. Foarte drsgut comentariul! Eu vin cu fundita rosie la acest comentar si spun: ARESTATI-I DE INDATA PE grindeanu si pe dragnea impreuna cu ministrul justitiei !!! Caci, eu nu stiu ce naiba mai asteapta autoritatile romane? Din punctul meu de vedere, grindeanu si dragnea indeplinesc toate conditiile de a fi pe loc arestati pentru incalcarea flagranta a Constitutiei Romaniei!

      Ștergere
    5. Hodoronc-tronc!
      Încerc să îmi dau seama unde-i poanta.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Mă bucur atunci când ideile și părerile mele sunt împărtășite și apreciez inclusiv contraargumentele.

      Ștergere
  3. Da articol foarte pertinent, la subiect, interesant ar fi de auzit oaresi ce previziuni

    RăspundețiȘtergere
  4. felicitări pentru postare și mentalitate, călin!
    ce este nostim este că dragnea chiar nu realizează cât de mărunt este atât printre ai lui, cât și pentru masa critică pe care micimea lui gomoasă a stârnit-o.
    ții minte ce-ți spuneam aici: https://calinhera.blogspot.ro/2016/12/ce-inseamna-cele-47-de-cuvinte-ale-lui.html#comment-form?
    dragnea a ieșit din joc. problema rămâne cum dorește asta: cu un șut primit de la ai lui din psd sau prin ieșirea mulțimii în stradă și/sau din nou la vot.
    deliciul face că păpușea le cam comite pe toate. simultan. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragnea e încă pe cai mari, dar aceștia se transformă, încet-încet, în ponei.

      Ștergere
  5. Sper sa aveti dreptate si ordonantele de urgenta sa nu fie adoptate. Desi disperarea si perceptia lor ca pe o ultima sansa de salvare pot impinge la gesturi dintre cele mai grave. Interesant de urmarit este si daca cei din guvern isi vor asuma responsabilitatea unui act care ii va salva pe unii din afara, dar ii va incrimina pe ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmează faza de tatonare și vom vedea picioare băgate în gips, modelul generalului Stănculescu.

      Ștergere
  6. Extraordinar articol,la subiect,felicitari celor ca d-voastra,care au o coloana vertebrala,din pacate sunt multi ziaristi,maestri!!cica,faimosi,care acum mananca rahat pana la refuz,astea trebuie starpite,pacat ca unele institutii permit aberatii de canale TV,ca altcumva nu se pot numi,sa-si verse tot jegul in public fara sa fie sanctionate!
    Felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem o problemă, ca societate, cu câteva televiziuni triste...

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru apreciere. Stăm cu ochii-n patru. Cât ne țin. Ochii.

      Ștergere
  8. Eu am trimis ieri următoarea sesizare (pe care am recomandat-o pe site-ul CORUPŢIA UCIDE. Sper că mi-au urmat exemplul cât mai mulţi) către PG, DNA şi DIICOT (aştept astăzi o reacţie):
    "
    CĂTRE
    PG (DNA, DIICOT)

    Vă sesizez prin prezenta în legătură cu următorele posibile infracţiuni, deosebit de grave, comise, în perioada 15.01-22.01.2017, de grupul infracţional organizat Dragnea-Iordache-Grindeanu-Ghiţă (prin TV România şi Antena 3) ş.a. miniştrii:
    - Tentativa de "...schimbare a ordinii constituţionale , ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat (în care intră şi PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ)", precum şi tentativa de a folosi violenţa, în acest scop, prin INSTIGAREA CETĂŢENILOR (în special prin posturile aservite unor penali Antena 3 şi România TV), de către numitul Liviu Dragnea, de a ieşi în stradă împotriva celor care manifestau paşnic (anunţând că va scoate şi PSD 100.000 de oameni la Bucureşti, folosind dezinformări ca: mitingul paşnic de ieri-o nouă "mineriadă" şi o încercare de lovitură de stat şi ordonând abuziv şi ilegal scoaterea jandarmilor din dispozitiv, etc.);Menţionez că această infracţiune poate fi asimilată cu TENTATIVA DE TRĂDARE NAŢIONALĂ dacă este comisă de un membru CSAT (ex. Premierul, ministrul Justiţiei, etc.)
    - Tentativa de favorizarea infractorilor, aşa cum demonstrează DNA în Raportul referitor la cele 2 OUG (aflat pe internet), condamnaţi pentru corupţie (inclusiv cei condamnaţi cu suspendare) - cele 2 ordonanţe fiind pregătite clar cu dedicaţie pentru infractorii periculoşi Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă şi Dan Voiculescu, care prin acţiunea lor iresponsabilă pun în pericol siguranţa naţională;
    - Încălcarea gravă a Constituţiei prin încercarea de a emite 2 OUG pentru modificarea unor LEGI ORGANICE (privind graţierea, amnistia şi codurile penale) în favoarea unor infractori acuzaţi de corupţie, deşi Constituţia interzice acest lucru, cf. Raportului DNA;
    - Tentativă de lovitură la statul de drept (a aceluiaşi grup infracţional) prin atacarea PUTERII JUDECĂTOREŞTI PENTRU A O SLĂBI ŞI A O DENIGRA ÎN FAŢA ROMÂNILOR, lovitură ce va duce la crearea unui DEZECHILIBRU GRAV ŞI LETAL (între puterile statului) pentru România ca stat MEMBRU UE ŞI NATO LA frontiera de EST a UE - TENTATIVĂ ce serveşte INTERESELOR RUSIEI. Se încearcă provocarea unui conflict major între Puterea Executivă şi Puterea Judecătorească din România, prin care puterea executivă (GUVERNUL ROMÂNIEI) DE TIP MAFIOT, încearcă pentru prima oară să reducă prerogativele PUTERII JUDECĂTOREŞTI ÎN FAVOAREA INFRACTORILOR ŞI PENALILOR CORUPŢI, A OLIGARHIEI ANTIROMÂNEŞTI, PENTRU A PUTEA JEFUI ÎN CONTINUARE POPORUL ROMÂN ŞI A-L TRANSFORMA DIN POPOR cu conştiinţă naţională ÎNTR-O POPULAŢIE fără conştiinţă UŞOR DE NIMICIT de către duşmanii din jurul nostru chiar în viitorul apropiat şi mediu (5-10 ani)
    Ca urmare, dat fiind gravitatea faptelor, semnalate şi de PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,
    VĂ ROG PRIN PREZENTA SĂ DISPUNEŢI măsurile de prevenire (se ştie că o OUG îşi produce efectele imediat ce a fost publicată în MO) ce se impun, inclusiv, dacă este cazul,
    Descinderea URGENTĂ la MINISTERUL JUSTIŢIEI, LA GUVERN, LA biroul dlui LIVIU DRAGNEA (care ar trebui arestat urgent, împreună cu unii jurnalişti de la posturile România TV şi Antena 3, pentru instigare la violenţă şi război civil) pentru a confisca toate documentele (inclusiv în format electronic din calculatoare) care au legătură cu cele 2 ordonanţe ILEGALE, ABUZIVE ŞI NECONSTITUŢIONALE (în legătură cu graţierea, amnistia şi modificarea codurilor penale) aflate în proiect la MJ, arestarea preventivă a membrilor grupului infracţional şi începerea urmăririi penale împotriva acestora, SPRE BINELE PUTERII JUDECĂTOREŞTI, al României ca stat (membru NATO şi UE) şi al tuturor românilor.

    Ce părere aveţi? N-ar trebui să fie cât mai multe astfel de sesizări, azi şi mâine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu. Fiecare se exprimă cum consideră de cuviință. Important e să ne putem spune părerea și să o facem.

      Ștergere
  9. Foarte bun articolul d-vostra, l-ati disecat pe om ca la carte. Ar fi tare bine daca marea majoritate a romanilor si-ar da seama ca Dragnea a fost si este un oportunist interesat doar de persoana lui si care calca pe cadavre ca sa ajunga acolo unde vrea. Acum vedem ca se spala frumos pe maini si ii lasa pe Grindeanu si Iordache sa scoata ei castanele din foc, cica nu stie ce e in ordonante cand cea cu gratierea a fost scrisa pe computerul lui. Sper ca poporul roman sa aiba puterea sa lupte contra flagelului PSD si coruptiei si sa-si apere dreptul la informare corecta, libertate de exprimare si la o viata mai buna.
    P.S. Aud ca madam Firea vrea sa-i amendeze pe cei care au iesit cu copiii la miting...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate lucrurile descrise de dumneavoastra sunt semne. Rămâne să le deslușim :)

      Ștergere