România conduce, surprinzător, un top european foarte pretențios

Studiu despre lefurile în Europa - bărbați vs. femei. Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene

Am o veste bună* pentru feministele și feminiștii din România: aici se înregistrează cel mai mic decalaj de gen între salarii, din toată Uniunea Europeană.

Mai precis, potrivit unui studiu publicat de Comisia Europeană cu ocazia Zilei europene a egalității salariale (3 noiembrie), în România se înregistrează o diferență de 4,5%** între salariile bărbaților și cele ale femeilor (în favoarea celor dintâi), mult sub media europeană de 16,7%. Din acest punct de vedere, cel mai rău pentru o femeie-angajat e să lucreze în Estonia, unde colegul bărbat e plătit cu 28,1% mai bine pentru o oră de muncă.

Înainte de a le plînge de milă estoniencelor (dar și cehoaicelor, danezelor sau austriecelor – unde difrențele sunt de 22 de procente), eu zic să ne uităm la cele 4,5 procente ale noastre.

Pe ce se bazează studiul

Nu am înțeles foarte precis formula de calcul, dar deduc că în ecuație intră valoarea plății la oră, numărul de ore muncite în slujbe prost/bine plătite, rata de (re)angajare – de exemplu atunci când un job e întrerupt pentru creșterea copiilor.

În analiza pe România, autorii studiului spun că pozițiile de management și coordonare (altfel spus, pozițiile de șefi) sunt deținute covârșitor de bărbați. Situația este spectaculoasă în cazul pozițiilor de top management: doar 4% sunt deținute de femei.

Există însă un criteriu care mi se pare destul de subiectiv, pentru că se bazează pe declarații și sondaje, nu pe cifre certe. Se referă la numărul de ore de muncă fără plată. Nu e vorba de orele suplimentare de la serviciu, ci de cele muncite acasă – gospodărie, îngrijitul copiilor, al bătrânilor etc. Dacă acesta e un criteriu și nu o observație, nu un exemplu de „exploatare tradițională”, atunci nu mai am așa mare încredere în cifrele din clasament. În fine, menționez acum doar ce spune „studiul” pe această zonă: bărbații muncesc 9 ore acasă, neplătiți, față de 26 de ore femeile.

Cercetarea mai arată că, de-a lungul carierei, femeile au parte de mai multe perioade fără job decât bărbații (de exemplu, concediile de maternitate, îngrijirea copiilor), iar reintrarea în câmpul muncii (ca să-i zicem așa) se face mai anevoios și la salarii mai mici. În fine, se pare că femeile au mai degrabă joburi mai prost plătite (de exemplu în învățământ) și angajatele femei sunt mai tinere decât angajații bărbați. Or, se știe, lefurile cresc, în principiu, cu vârsta. Altfel spus, femeile tinere sunt plătite mai prost decât bărbații maturi. Există de asemenea discriminare salarială. Puteți citi studiul aici, fișa fiecărei țări aici și aici (o pagină despre România)  

Graficul-laudă pentru România: Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene

Trei perspective: a feminiștior, a anti-feminiștilor și a mea

1. Din perspectiva feminiștilor, faptul că există o diferență, fie ea și cea mai mică din Uniunea Europeană (sunt curios cum arată clasamentul mondial), e o problemă uriașă. Problemă care nu va fi surmontată decât atunci când se va schimba semnul („că prea am suferit mult de-a lungul istoriei, să vadă și ei cum e!”). Asta e abordarea radicală, fanatică. Și mie mi-e teamă de fanatici, chiar și atunci când cauza lor e nobilă. Cred de asemenea că feminiștii normali se vor bucura văzând acest clasament și faptul că munca lor a dat roade.
2. Ne-feminiștii și anti-feminiștii vor găsi de cuviință să spună că deja este OK. Ce înseamnă 4,5% la un salariu mediu net de 1.892 lei (420 de euro)?, vor zice. 85 de lei, adică 18 euro. E mult? E puțin? „Nu știu”, ar putea răspunde ei, „dar deja nu mai e revoltător. Hai să trecem mai departe”.
3. Din punctul meu de vedere, privind la aceste cifre și la acest clasament, al diferențelor slariale bărbați vs. femei, România e o țară în care e OK să trăiești și să lucrezi (nu discutăm despre nivelul lefurilor, nivel de trai, corupție etc.).  Faptul că suntem campioni europeni la acest capitol și, presupun, în top mondial, arată că munca feminiștilor a dat rod. Felicitări! Cred că totul trebuie privit în perspectivă și raportat la cifrele din anii trecuți – și cred că tendința e către anularea acestor diferențe în timp relativ scurt. Cinci ani? Eventual. Cred că e revoltător că există astfel de diferențe și că ele au fost foarte mari.

Dar cred totodată că trebuie să avem înțelepciunea să nu trecem în partea cealaltă. Nimeni nu are nevoie, decât dacă nu are deloc viziune de perspectivă, de discriminări pozitive pe termen lung, care se transformă rapid în derapaje și vor da apoi naștere unor mișcări alb-heterosexual-masculiniste.

„Este inacceptabil”

În încheiere, o declarație care e un foarte bun PR pentru subiectul dezbătut:

„În medie, dacă un bărbat european încetează să mai lucreze în data de 3 noiembrie, remunerația lui pentru acest an este egală cu cea a unei femei europene care continuă să lucreze până la 31 decembrie. Acest lucru nu este nici echitabil, nici sustenabil și sincer este inacceptabil. Angajatorii europeni trebuie să nu mai transmită mesajul că femeile merită două fișe de salariu mai puțin decât bărbații în fiecare an. […] Cu ocazia Zilei Europene a Egalității Salariale, luăm atitudine pentru a oferi femeilor și bărbaților aceleași oportunități pe piața forței de muncă. Aceeași remunerație pentru aceeași activitate la același loc de muncă nu constituie numai o valoare europeană fundamentală; competitivitatea noastră va depinde, de asemenea, de valorificarea deplină a talentelor femeilor, ceea ce ne va aduce beneficii tuturor”

Declarația le este atribuită prim-vicepreședintelui Frans Timmermans și comisarilor europeni Marianne Thyssen și Vera Jourová. Nu știu dacă au vorbit toți deodată sau au citit declarația pe roluri. Recomand și lectura comunicării Reprezentanței Comisiei Europene

*Vestea rea din vestea bună

Ca orice veste bună, și cea despre care vorbim crește la sân o veste rea. 

Dacă lucrurile vor merge în continuare atât de bine, în curând salariile bărbaților nu vor mai fi mai mari decât ale femeilor. Acesta este riscul slujirii unei cauze: ce faci când ai atins scopurile cu care ai plecat la drum? Mergi înainte din inerție (cu riscul de a deveni un fanatic)? Cauți alte scopuri, că de-acum te-ai obișnuit? Te bucuri și îți vezi de viața ta, acum mai bună, mai echitabilă, mai corect plătită?

Mai am o întrebare: cum se face că România conduce un top european, ba, chiar, unul foarte pretențios? E vreo păcăleală la mijloc? E vreo iscusință, ține de cultură, tradiții? Sau e doar o nimereală?

Vă rog, nu căutați ironie în aceste întrebări. Nu e.

**UPDATE. Mi se atrage atenția că, potrivit INS (Institutul român de statistică), diferența dintre salariul bărbatului și cel al femeii este de 7%. România ar pierde podiumul în acest caz, ar pica pe locul al patrulea. Tot n-ar fi rău, nu?