Pagini

luni, 11 iulie 2016

Ce înseamnă victoria Portugaliei


Christiano Ronaldo părăsește finala
Prin minutul 20 al finalei Campionatului European de fotbal l-am văzut plângând pe Christiano Ronaldo. Una dintre cele mai nesuferite vedete din lume. Un încrezut, care însă niciodată nu a pretins că ar fi altceva decât ceea ce este. 



Un tip talentat, care muncește de rupe și pretinde adulație. Dar, întrucât tocmai era într-o finală  cu șanse de a deveni campion cu echipa națională, lucru care îi lipsea dureros din palmares, Christiano Ronaldo a plâns în momentul în care a părăsit terenul pe targă. Acel moment a transformat vedeta în om. Într-o clipă, produsul de marketing Ronaldo a căpătat nuanțe umane și a devenit cu adevărat vedetă. Pentru o secundă, până la sfârșitul meciului sau până la sfârșitul vieții. Depinde ce a înțeles el din această întâmplare.


Echipa Portugaliei primește trofeul
La finalul finalei au fost alte lacrimi. Plângeau dârjii jucători francezi, cărora le-a scăpat printre degete o Cupă pentru care Franța depusese un efort organizațional uriaș. Câțiva bărbați cu milioane de euro în cont plângeau în văzul lumii și nimănui nu i se părea că e ceva bizar. Plângeau fără să le fie rușine. Erau apăsați și știau, în subconștient, că au măcar dreptul să plângă în văzut lumii.

Vedetele franceze au pierdut în fața vedetelor portugheze. 140 de milioane Pogba, golgeterul Griezman cu milioanele lui, au cedat în fața sutelor de milioane ale lui Ronaldo, care era pe bancă, a zeclior de milioane ale lui Renato Sanches munchenezul, tot pe bancă și a celor vreo 5-6 milioane din dreptul lui Eder.

Pentru fotbal, există momente în care milioanele nu mai contează, în care ierarhia milioanelor e dată peste cap. Pentru fotbal, e mai bine că a câștigat Portugalia. Pentru poveștile de spus copiilor și nepoților, e mai bine. E aspirațional, cum se spune. E despre a îndrăzni. A crede. A te pune cu Marele Favorit.

Portugalia a câștigat în Franța. Tot efortul de organizare francez n-a fost pentru cine s-a pregătit. Toate pregătirile, toate culoarele care i-au scos în cale Cocoșului Galic o grupă foarte abordabilă și un traseu în care doar Germania a fost nuca tare, toate acestea n-au mai însemnat nimic. 


O parte a publicului francez, când încă spera să câștige
A fost nedrept? Nu știu. Știu însă că a fost omenesc. A fost imprevizibil. Vai de noi atunci când totul va fi întocmai ca la carte! Atunci când favoriții vor câștiga fiindcă sunt favoriți. Vai de noi atunci când se va juca fotbal doar pe computer, când oamenii se vor plictisi să coboare pe un teren cu iarbă, în pantaloni scurți, vor alerga și se vor odihni și, la final, unii dintre ei, vor plânge în văzul lumii. 

Istoria oamenilor e făcută din întâmplări, greșeli și inspirație, nu de computere. Îmi place că e așa.

ASTERISC. Ca să fiu sincer, cred că ierarhia milionarilor nu e degeaba. Miracolul portughez nu ar fi fost posibil dacă în echipa Portugaliei nu ar fi existat jucători de milioane. Sume comparabile cu ale francezilor. Nu e despre milioane, dar milioanele își au rostul lor și reprezintă ceva, prețuiesc valoarea. Valoarea de marketing inlcude valoarea-valoare. Degeaba ai tranzacționa un fotbalist român din Generația Iordănescu II cu salariul lui Ch. Ronaldo; tot Torje ar fi.

UPDATE. Cineva a copiat postarea mea de pe Facebook, care a precedat acest articol, și-a asumat-o și a dus-o pe Prosport. Iulian Tănase nu știu cum a ajuns să o vadă și mi-a atras atenția

Postarea mea, asumată de un Iohanis :) pe Prosport

Nu știu cum să interpretez rezonabil. Rămân cu remarca lui Iulian: „Citisem mai întîi postarea ta, care mi-a plăcut, apoi am ajuns la acel articol și am văzut comment-ul”


2 comentarii:

  1. Nu a fost nedrept! A fost justitia divina care le-a dat o palma celor ce si-au aranjat traseul la Euro 2016 si l-au ologit pe Christiano Ronaldo, cel mai bun jucator al portughezilor. Asa cred eu, dar nu sunt o specialista in fotbal. Doar un om.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă asta se numește Justiție Divină. Îmi place să cred că a fost doza aceea de imprevizibil care face viața frumoasă. Sau măcar interesantă. Care te ajută să te bucuri, când e cazul, te scoate pe străzi de bucurie.

      Ștergere