Pagini

luni, 11 aprilie 2016

Șansele lui Nicușor Dan tocmai au crescut vertiginos

Nicușor Dan tocmai iese la lumină și devine cel mai redutabil candidat pentru Primăria Capitalei. Foto: Călin Hera
PNL pierde în mai puțin de două luni doi posibili candidați la funcția de primar general al Capitalei. Este un exemplu de inabilitate politică a liderilor PNL, care au propus candidați cu grad de risc ridicat și o dovadă că activitatea DNA influențează decisiv politica românească. Asta după ce politica românească s-a suprapus enorm peste activități pasibile de DNA.



Pentru cei care au deschis mai târziu agențiile de presă, Ludovic Orban s-a retras din cursă înainte de a intra bine, după ce DNA l-a pus sub control judiciar pentru primirea de foloase necuvenite. „Este vorba de un caz „petrecut de curând”, a declarat Ludovic Orban, care a anunțat că demisionează din funcția de prim-vicepreședinte al PNL și din cea de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

PNL tocmai era într-o situație imposibilă, pentru că urma să se lupte pe culoarul de dreapta cu Nicușor Dan, candidatul USB despre care sondajele de opinie spun că are cele mai mari șanse să o bată pe Gabriela Vrâceanu-Firea, candidata PSD. Altfel spus, deși avea în spate forța unui partid, Ludovic Orban nu putea crește suficient astfel încât să treacă într-un singur tur în fața candidatei unui partid nu la fel de popular, dar care nu are contracandidat pe stânga, deci nu are ce voturi împărți.

În schimb, Nicușor Dan avea oricum atuul tipului „nemânjit” de partide, care are în schimb câteva lucruri concrete pe care le poate pune pe masă - organizația lui, Salvați Bucureștiul se bucură de o bună notorietate fiindcă s-a bătut realmente. El se află în postura în care era Crin Antonescu la prezindențialele din 2009. Vine din urmă, are discurs, dar nu are un partid puternic în spate. Îi lipsește lipsește verva fostului lider liberal, dar, cum am spus, are atuul lui „s-a luptat pentru bucureșteni”. Și e răsfățatul Facebook. Mai are doar de trecut la nivelul următor, faza pe cartiere, unde nu e Social Media, dar sunt voturi.

De aceea săgețile dintre Nicușor Dan și liderii PNL: „retrage-te tu”, „ba tu!”.

DNA a făcut să se retragă Ludovic Orban. Situație în care cel mai înțelept ar fi, pentru PNL, să-l sprijine cu toată forța pe Nicușor Dan și să-și asume apoi victoria acestuia. Părerea mea.

Un comentariu:

  1. Ciudat mod de a se pregăti pentru alegeri, la liberali. Parcă ar fi improvizat alegerea unui candidat. Să pui pe unul care s-a dovedit cu probleme cu legea, e tare aiurea Și nu sunt ei singurii. Sunt tare curios ce va fi și de aceste ”alegeri„...

    RăspundețiȘtergere