Pagini

luni, 30 martie 2015

DNA. De la caltaboşii lui Remeş la cele 101 de tablouri din Colecţia Darius Vâlcov

Larisa Popa, ex-Slatina, ex-Miss, ar fi găzduit o parte din Colecţia Vâlcov
Între PSD (ca partid continuator al PSD, că tot îi place lui Liviu Dragnea această imagine) şi partidele istorice există tot felul de diferenţe. Unele ţin de istorie, tradiţie, principii, altele, iată, se referă la chestiuni mai meschine, cum ar fi nivelul corupţiei. "Dar, vai, avem şi noi corupţii noştrii!", poate rosti orice membru de partid mai mare sau mai mic, însă pesediştii se pot lăuda, pe bună dreptate, că joacă în altă ligă.

Diferenţa e ca aceea dintre Steaua şi ASA Tîrgu Mureş (ca să luăm două echipe zise ale armatei). Sau, pentru cei care nu au deschis televizorul pe vreun canal de sport, diferenţa e cam ca între caltaboşii lui Remeş şi lingourile plus tablourile lui Vâlcov - ambii foşti miniştri de finanţe.

Dar cui îi pasă şi la ce bun să facem un clasament al partidelor pe bază de bandiţi şi de bandite (mai ales că, aşa cum precizează comunicatele de presă ale DNA, citez, "punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", am încheiat citatul.

Galeria Raphael, unde ar fi fost o parte din tablourile Vâlcov
Se cuvine, aşadar, să rostim un "Mulţumesc" blajin. Dacă n-ar fi existat, dl. Darius Vâlcov ar fi trebuit inventat. Era cazul să vină cineva care să ridice puţin nivelul furtişagurilor din România. Graţie lui, aşa cum observam într-o postare pe Facebook, românii vorbesc acum în tramvaiul 1 despre Renoir, Picasso, Warhol, Tonitz sau Horia Bernea, luând o binemeritată pauză de la Florin Salam, Văru' Săndel, Mihaela Rădulescu sau alţi români teribil de talentaţi. (NOTĂ NECESARĂ. Ovidiu Voicu, expert în tramvaiul 1 şi nu numai, susţine că el n-a auzit discuţii despre Picasso în celebrul mijloc de transport în comun, dar aţi prins ideea!).

Site-ul Galeriei Raphael vine curând
Ştiu, veţi replica acum, după dezvăluirile privind Galeria Raphael de pe str. Stockholm 16 din Bucureşti, ţinută de fosta Miss Universe România 2011, Larisa Popa (originară din Slatina vâlcoviană), că nivelul discuţiei a coborât din nou. Priviţi însă fotografiile cu frumoasa olteancă, apoi să văd dacă mai ziceţi ceva. E că e? Am citit că site-ul Galeriei Raphael posta fotografii cu tablourile lui Vâlcov, dar eu am găsit doar mesajul "Coming soon". Am mai citit că tablourile erau afişate doar virtual şi că procurorii a trebuit să le scoată, pentru expertize, din şi nu de pe pereţi.

Revenind. Deocamdată, DNA consemnează sec şase "percheziţii domiciliare" şi identificarea a 101 tablouri (mai multe decât caltaboşii lui Remeş!) despre care se bănuieşte că ar fi fost achiziţionate din banii primiţi ca şpagă de fostul primar de Slatina. Să ne prefacem pentru o clipă că nu ştim faptul că investiţiile în opere de artă reprezintă o înţeleaptă cale de albire a banilor. Măcar, în felul ăsta, au fost aduse în România nişte tablouri, care n-au fost furate, n-au fost arse. Voiaţi să iasă la drumul mare, să dea cuiva în cap?!

Deci, e de bine. Cu morala că, nu ştiu cum, în toată povestea apare aşa, într-o doară, numele celebrului Bercea Mondial şi două replici ale fostului preşedinte Traian Băsescu, cea despre anturaj (atunci când fratele său, Mircea, ajungea în arest după o combinaţie aparte cu dl. Bercea), respectiv cea în care spunea că l-a crescut pe micul Darius, pe vremea când era în PDL, ca pe copilul lui. Noa, că plecasem de la caltaboşi!

NOTĂ. Am ezitat între două fotografii de deschidere, una în care apare Decebal Traian Remeş, alta în care apare Larisa. Voi ce aţi fi ales?


Un comentariu: