Pagini

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ceva pozitiv despre România

Angela Filote comentează Raportul MCV
E interesant cum domnii din guvern se vor bate cu pumnul în piept că România are un raport MCV bun, al doilea raport pozitiv consecutiv (comunicatul de presă). "Nu avem încă o garanţie a ireversibilităţii acestui proces" (o mai bună cooperare instituţională între puterile statului, în specil între Executiv şi Justiţie), a comentat Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care a apreciat totuşi că raportul este "pozitiv".

Impresia că justiţia începe să funcţioneze în România şi părerea din ce în ce mai bună pe care o au românii despre modul în care se face dreptate în spaţiul carpato-danubiano-pontic are legătură directă cu descinderile televizate ale mascaţilor la tot soiul de interlopi şi mafioţi cu gulere albe sau negre şi cu arestările&condamnările unor puternici ai zilei, care atât au fost puternici, o zi, aşa că s-au grăbit să se căpătuiască şi să ajute sistemul hoţiilor (care le-a permis să ajungă la butoane) să meargă uns. 
Dar asta nu mai miră pe nimeni de multă vreme. Lumea va consemna evenimentul important (România beneficiază de un Raport MCV mai mult decât decent, "se află pe drumul cel bun şi trebuie să rămână pe această cale"), va mai căuta printre rânduri (se remarcă vechile texte gen "progresele înregistrate pe parcursul anului trecut, care vor trebui confirmate în 2015") şi, funcţie de tabăra căreia îi aparţine, va pune ştirii o tuşă triumfalistă sau una cârcotaşă.
Înţelegem că vom mai avea cel puţin un MCV, peste un an, ştim că e buba dacă numirile în funcţii de conducere din sistemul judiciar vor fi făcute pe criterii politice ("Comisia își va menține sprijinul față de eforturile României de a obține rezultate în ceea ce privește independența numirilor" cu pricina - cea mai importantă acum e cea a succesorului/succesoarei Alinei Bica de la DIICOT), apreciem că există un "nivel mai ridicat de profesionalism al întregului corp judiciar în ansamblul său" şi dăm de pământ cu Parlamentul, care încă se joacă de-a ridicarea/neridicarea imunităţii senatorilor sau deputaţilor care, în opinia ANI sau DNA, au călcat pe braţul lung al legislaţiei anticorupţie ("Au existat, de asemenea, cazuri în care Parlamentul a dat dovadă de reticență în a aplica hotărârile judecătorești definitive sau deciziile Curții Constituționale").
În fine, pentru cei care au în propriul naturel plăcerea de a se bucura de problemele grave ale caprei vecinului, o veste bună: bulgarii sunt trântiţi rău de tot la MCV-ul lor şi riscă să fie decuplaţi de România (citiţi aici un rezumat; e confortant să auzi despre alţii lucrurile astea, nu?). Vă daţi seama ce ruşine?
NOTE. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu