S-a mai retras un jurnalist

Adi Dobre împreună cu marile lui comori

Cu Adi Dobre am lucrat la Evenimentul zilei destul de mulţi ani. De asemenea, Adi a fost unul dintre puţinii jurnalişti veniţi din afară, care şi-au suflecat mânecile în redacţia de la staţia de metrou Republica, ca să ţină în viaţă ceva ce abia se născuse: prima televiziune de ştiri şi prima televiziune de sport din România. Era o perioadă tulbure, dar plină de entuziasm, situată între momentele Ion Cristoiu şi Dan Andronic.


Astăzi, Adi Dobre scrie pe blogul lui (pe care l-am prezentat cu bucurie atunci când am făcut Raportul despre blogosferă, că renunţă la presa scrisă) despre o decizie - renunţarea la presă -, şi face câteva remarci amare despre meseria de jurnalist. E adevărat, situaţia presei din România e dramatică - şi nu de ieri, de alatăieri. Se pot scrie tratate despre cauzele care au dus la această situaţie, iar cele economice nu sunt singurele; îndrăznesc să spun că nici măcar nu sunt cele mai importante. După 1989, presa a fost domeniul în care s-au azvârlt cei mai mulţi, unii văzând în asta o mare oportunitate, un miraj sau un vis nesperat. Pentru oameni ca Adi Dobre, a fost pur şi simplu o pasiune. Cine a scris vreodată la ziar, şi-a visat articolul noaptea şi a tresărit a doua zi văzându-l tipărit ştie ce zic. Presa a fost locul în care unii patroni au făcut averi impresionante, locul în care naivităţile au fost folosite cu cinism, locul în care s-au concentrat mize incredibile, manifestate prin presiuni politice, şantaj şi mizerii despre care e mai bine să nu ai habar. Presa a fost de asemenea locul în care au avut loc întâlniri minunate, revelaţii, unde s-au developat valori reale, minuni ale României. În fine, o lume.

Adi Dobre a trăit cei mai buni ani ai presei postdecembriste şi a trăit cu mult amar decăderea din ultimii ani. A încercat să rămână. La asta se pricepe cel mai bine. Acum s-a întâmplat ceva (citiţi-i articolul pentru detalii) şi a ales să pună pixul în cui.

De ce e acesta un moment important? Nu ştiu de ce, dar simt că este. Pentru că Adi Dobre a scris din suflet ceva ce mulţi am simţit/simţim. Poate pentru reacţii (citiţi neapărat comentariul lui Emilian Isăilă la articolul lui Adi Dobre, comentariu care încearcă să insufle optimism, şi, desigur, replica lui Tolo).

Atunci când m-am retras, nu m-am gândit să scriu despre asta. Poate a fost o superstiţie. Sunt unele lucruri pe care câteodată nu vreau să le rostesc (este motivul pentru care am încă în memoria telefonului numere ale unor persoane apropiate care nu mai sunt pe această lume). Poate fiindcă am sperat, în sinea mea, că voi reveni. Poate că încă sper, în forul meu interior.

Dar nu asta contează. Contează că semnătura lui Adi Dobre nu va mai apărea în Evenimentul zilei (sper ca serverele să fie suficient de mari şi "voinţa politică" suficient de mare încât articolele lui să fie păstrate în arhiva online a ziarului...) şi contează că gestul lui stârneşte reacţii. Care sunt.

NOTĂ. Adi Dobre poate fi auzit la Eurosport. Ceea ce nu e chiar atât de rău. Şi îi puteţi citi blogul, unde mă aştept să fie deja mai activ. Vi-l recomand, chiar dacă nu ţineţi cu Petrolul :)