Pe vremea lui Ceauşescu nu era mai bine. Pentru cei care se mai îndoiesc

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu (varianta cu două urechi). În plan secund, steagul Republicii Socialiste România (cu stemă) şi cel al Partidului Comunist Român (cu secera şi ciocanul)

Haideţi să terminăm odată cu prostia asta! Mă refer la văicăreala tip "Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu", pe care o aud în special la persoane mature, care au împlinit deja 60 de ani, cu bătaie spre 70-75, dar şi la colegi de generaţie, ba chiar la studenţi de ai mei, născuţi în 1993-1994 (da, e incredibil, există oameni născuţi la câţiva ani după decembrie 1989!).

"Era mai bine înainte" pentru că toată lumea avea slujbe, ni se dădeau locuinţe, aveam mai mult timp liber, citeam cărţi, jucam şah în faţa blocului, mergeam în fiecare an în concediu la mare, socializam mai mult cu vecinii de bloc, scriam scrisori/felicitări de sărbători şi primeam, la rându-ne, misive scrise îngrijt cu stiloul, nu erau atâtea crime, tâlhării, violuri, nu era atâta prostituţie, oamenii se comportau mai româneşte (am auzit şi asta, nu ştiu ce înseamnă), nu era atât de americanizat totul, mâncam roşii cu gust de roşii. Lista e mai lungă (vă invit s-o completaţi, dacă aveţi exemple).

Dragii mei plângăcioşi, vă înţeleg. Omul are darul de a uita măcar o parte din amintirile neplăcute. Iar atunci când îi merge greu, se gândeşte cu jind la gloria vremurilor de odinioară, dând vina pe prezent, idealizând trecutul şi punând deznădejde în viitor.

Am însă o veste proastă: nu era deloc mai bine înainte.
Slujbele de la stat, cele mai multe, erau de genul "ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim". Criteriile de promovare erau,în general, încă şi mai discutabile decât astăzi. Şi chiar dacă azi sunt din nou la putere Pilele, Cunoştinţele, Relaţiile, nu uitaţi că atunci s-au inventat, în vremea lui Ceauşescu. Diferenţa e că atunci înjurai în gând.
Despre locuinţe: câţi dintre cei care proslăvesc repartiţiile de atunci s-ar muta, azi, într-o garsonieră confort 3, împreună cu soţia şi copilul? A văzut vreunul dintre voi celebrul cartier Las Vegas din Lupeni? Locuinţele erau gratuite, pentru mineri, brava clasă muncitoare. Câţi dintre cei care s-au mutat în blocuri ANL sau care stau în blocuri reabilitate (scuzaţi barbarismul) ar da confortul de acum pe apartamentele de atunci, în care stăteau îmbrăcaţi în paltoane, iarna, pe ferestrele cărora puneau cearceafuri ude vara? Sună patetic? Câţi dintre voi mai au în casă lămpi cu gaz sau lumânări, ca să nu orbecăie de tot în orele în care se ia curentul? Câţi mai lasă apa, când curge, să umple căzile, oalele şi găleţile din casă? Câţi au ghiare de găină în congelator?

Există mitul că pe vremea lui Ceauşescu aveam bani, dar n-aveam de face cu ei. E parţial adevărat: dacă am fi avut bani, n-am fi avut ce face cu ei. Cine ar da maşina second-hand cu care circulă azi (pentru cei care şi-au cumpărat maşină nouă întrebarea e încă şi mai retorică) şi-ar muta şezuturile în Daciile rablagite de atunci? Cum v-aţi simţi să retrăiţi vremurile în care existau câteva magazine, de unde puteai cumpăra conserve de peşte, fasole boabe la borcan şi macaroane cu gust rânced? Ştiu, toată lumea se descurca, fiecare avea pe cineva, care îi dădea pe sub mână un pachet de unt, câteva felii de caşcaval, o franzelă în plus, o bucată de cărniţă cu mult zgârciuleţ, vreun covor persan (şi asta după cozi de ore, începute în creierii nopţii) şamd? Corupţia, mică sau mare, nu s-a inventat după căderea lui Ceauescu, e obicei vechi, perfecţionat în timpul comunismului. De cărţile la pachet vă mai amintiţi? Mai ştiţi că vă trebuia aprobare pentru verighete? Cîţi dintre voi visau să ajungă la Paris sau în Grecia sau la Barcelona? Vă mai amintiţi umilinţele de la graniţe, dinainte de UE? Faceţi un exerciţiu de imaginaţie: aşa-i că ar fi fost un vis pentru voi aceste umilinţe într-o vreme în care singura şansă de a ieşi din spaţiul carpato-danubiano-pontic era să încaleci pe un tub cu oxigen şi să speri că te va purta până pe malul sârbesc al Dunării?

Dragii mei, cei care aţi trăit acele vremuri sau doar vi le imaginaţi, cei care aţi uitat şi cei care aţi vrut să uitaţi: vă înţeleg şi vă dau dreptate în doar două privinţe (pe care aproape nimeni nu le menţionează atunci când se plânge: eraţi mai tineri şi îi aveaţi lângă voi pe mai mulţi dintre cei dragi, care între timp au plecat...).

Ştiu, e naşpa acum. Graţie televiziunilor* vedem cât de mărunţi sunt marii noştri oameni de stat.  Graţie aceloraşi televiziuni aflăm despre fiecare babă violată, chiar dacă acesteia sau reporterului doar i s-a părut. Dar nu v-aş dori să mai petrecţi măcar trei zile în anii '80 (deşi ar fi o experienţă utilă). Vă garantez: v-aţi cere înapoi după cel mult 24 de ore. Aşa că nu vă mai plângeţi şi nu vă mai amăgiţi! România sunteţi voi înşivă, cu toate slăbiciunile şi minunăţiile ei. Chiar dacă sună ca din cărţi, de voi depinde.

P.S. Scriu acest articol, azi, aparent fără legătură cu faptul că e ziua alegerilor. Chiar dacă pare că nu prea aveţi pe cine, votaţi. Simplul gest contează. Da, eu ştiu cu cine să votez. Am ştiut-o, în adâncul sufletului, mereu. Nu voi fi mai fericit după aceea. Dar nici nu vreau să ajung vreodată la momentul în care să spun că era mai bine înainte. Pentru că nu era.

*Trec cu copiii prin Bucureşti şi, la un moment dat, le spun: vedeţi, aici e televiziunea. Care televiziune?, întreabă. Şi-mi amintesc, brusc, că pentru ei nu există realitatea unei singure televiziuni, cu program de două ore/zi, din care zece minute erau desene animate cu Mihaela, restul fiind telejurnal-propagandă, care începea invariabil cu "Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a făcut/a dres".