Regele Mihai: Viaţa noastră publică lasă încă de dorit

Regele Mihai I de România

Regele Mihai a criticat, în mesajul de Crăciun, "viaţa publică" din România.

"Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele."

Tonul este blând şi tăios în acelaşi timp. Dacă un preşedinte ar fi zis-o n-ar fi avut niciun impact (nu că aşa ar avea, la cât lasă de dorit viaţa publică din România). Unui preşedinte i-ai putea spune: "Dar dumneavoastră sunteţi un actor de seamă al acestei vieţi publice. Ce e asta, autocritică?".

Cuvintele Regelui sunt ca un duş rece. E o veste proastă pentru aceia care îşi imagiează că va curge lapte&miere după victoria covârşitoare în alegeri a USL, anihlirarea cvasitotală a PDL şi îngrădirea până la limitele Constituţiei a preşedintelui în exerciţiu. Regele mai spune ceva important: nimeni nu-şi asumă răsunderea în ţara laşilor, a şmecherilor, a ţeparilor şi a oamenilor mărunţi.

Mi-ar fi plăcut să vorbesc astăzi despre gândurile frumoase pe care Regele le nutreşte pentru soldaţii români, pentru profesori şi învăţători, pentru vârstinci. Sunt gânduri simple, frumoase, normale. Rostite de un om normal, de care România ar avea atâta nevoie. Încă.

Traian Băsescu n-a putut rosti numele lui Ponta. L-a scris

Imagine de arhivă. Traian Băsescu şi Victor Ponta nu şi-au mai dat mâna de această dată. A doua desemnare a lui Ponta s-a făcut printr-un comunicat de presă.

Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta pentru a alcătui un nou guvern (comunicatul aici), "ca urmare a faptului că a existat o singură propunere din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României" care au participat la consultări.

Felul în care a avut loc desemnarea ne poate da indicii în legătură cu felul în care va decurge coabitarea. Să vedem ce s-a întâmplat: Traian Băsescu  n-a mai putut fi preşedinte-jucător, aşa că a "jucat" numai atât şi atât cât şi-a mai putut permite: a fixat consultări "la grămadă", ca să fie, şi a anunţat pe cine desemnează printr-un comunicat de presă sec, în care pune decizia pe seama faptului că "a existat o singură propunere".

Ce înseamnă asta? Nimic special. Traian Băsescu a ieşit dintr-o situaţie, în care a intrat oarecum singur. Pentru că n-a mai avut spaţiu de manevră, n-a mai fost cazul nici să spună "Ghici ghicitoarea mea", nici să facă vreun portret-robot de premier sau alte jocuri (pe care le va fi încercat sau nu după alegeri; asta nu ştiu, nici nu mai contează atât de mult). Mă aştept ca Traian Băsescu să nu lase lucrurile aşa, dar nu va mai ataca decisiv prea curând. De urmări B1TV pentru un eventual interviu.

Traian Băsescu are nevoie să lungească o coabitare înţeleaptă şi să încerce să încurajeze, subtil, frecuşurile din USL. Din păcate pentru el, partidul lui Traian Băsescu e aproape mort. Prin urmare, e nevoie de pus umărul, puternic, aici. În plus, Traian Băsescu e nevoit să găsească un lider pentru acest partid, care să fie totodată candidatul la prezidenţiale. Eu nu-l văd. Poate că el îl vede, că îl caută de multicel.

Atacurile dintre Palate vor fi iniţiate, mă aştept, tot dinspre Cotroceni, fără ca asta să însemne neapărat că va ieşi la rampă însuţi preşedintele. Mă aştept din partea acestuia la comunicate, formalităţi şi accentuarea prezenţei externe - în măsura în care i se va ivi ocazia (bănuiesc că dl Cristian Diaconescu are de muncă zilele astea). USL e în postura în care n-are voie să facă nici cea mai mică greşeală, fiindcă aceasta va fi taxată puternic. E situaţia normală. Din păcate, singura voce totuşi credibilă care poate taxa este cea a preşedintelui. Această situaţie e anormală, pentru că ar fi nevoie de opoziţie; dar nu avem aşa ceva - Dan Diaconescu nu e opoziţie, e cel mult latura naşpa a ei. Preşedintele trebuie să intervină doar în momente cu adevărat critice.

Mai jos, Decretul nr. 890 din 17 decembrie 2012 pentru desemnarea

Interviu cu Iulia Deutsch

Iulia Deutsch, șef-adjunct al Reprezentanței Comisiei Europene

Interviu cu doamna Iulia DEUTSCH, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene, coordonator al echipei informare-comunicare, realizat în luna octombrie 2012 de jurnalistul Călin Hera

Aceasta este o discuţie despre un loc. Unul anume, unde vin oameni interesaţi de Uniunea Europeană, proiecte europene, expoziţii, dezbateri, istorie, prezent, viitor. Au fost câteva mii în primul an de existenţă al acestui loc, vor fi probabil câteva zeci de mii în următorul (inclusiv prin intermediul Social Media), iar locul de pe strada Vasile Lascăr nr. 31 din Bucureşti are toate şansele să devină unul căutat, fiindcă aici se întâmplă mereu lucruri interesante, care îi privesc pe cei care se simt cetăţeni europeni. Vorbim despre Spaţiul Public European cu doamna Iulia Deutsch, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene, coordonator al echipei informare-comunicare.

Dezastrul PDL. Zece explicaţii la cald

Vasile Blaga (dreapta) şi Mihai Neamţu anunţă dezastrul ARD în alegeri. "N-a fost un triumf", este eufemismul folosit de Vasile Blaga

Nu e chiar un triumf, a comentat Vasile Blaga după ce s-au anunţat cifrele celor cinci exit poll-uri. În realitate, e un dezastru, preconizat deja în urmă cu aproape un an, de când preşedintele Traian Băsescu a avut proasta inspiraţie să se ia de Raed Arafat. Cauzele dezastrului trebuie căutate pornind de la acel moment, ele fiind însă iniţiate cu multă vreme înainte. Am identificat zece, le-am trecut într-o ordine oarecare, nu a importanţei şi nici măcar în una cronologică.

1) Traian Băsescu ar fi putut realiza mai mult dacă folosea mai puţin arţag.

2) Măsurile de austeritate au fost anunţate în forţă, autoritar. Trecerea la Planul B (majorarea TVA) a trădat faptul că totul s-a făcut pe picior. Austeritatea trebuia împărtăşită de toţi liderii PDL (inclusiv printr-o restructurare guvernamentală, de exemplu).

3) Au reinstaurat o societate bazată pe Pile, Cunoştinţe, Relaţii.

4) Liderii compromişi au uitat să facă pasul înapoi. Mai mult, au afişat o aroganţă care a amintit de vremurile lui Adrian Năstase. N-au schimbat garnitura la timp. N-au schimbat-o deloc, în afară de sacrificarea lui Emil Boc şi pasul înapoi (tardiv, dar bărbătesc, al Elenei Udrea).

5) Bâlbâiala MRU, un cal şchiop, mut şi surd, care pur şi simplu nu poate alerga într-o întrecere politică.

6) Au ridicat traseismul politic la cel mai abject nivel, permiţând (cu concursul poliţiei poitice) apariţia celui mai ruşinos partid din istoria postdecembristă, UNPR.

7) Şmecheria noului partid, izvorât din rândul societăţii civile (mai precis social media), a cărui naştere a fost atent supravegheată. Atât de atent încât toată lumea a putut vedea mâna păpuşarului.

8) Liderii PDL au avut o singură preocupare: să-şi salveze fundurile propria piele. Acest scop şi o laşitate omenească, dar fără nicio legătură cu ceea ce înseamnă om de stat, a dus la renunţarea la portocaliu şi deghizarea în ARD.

9) Factorul Elena Udrea.

10) N-au ţinut cont nici măcar de Comisia de Etică a Monicăi Macovei.

Pentru cine are chef să citească mai mult, aprofundez un pic.

Ce înseamnă prezenţa redusă la vot şi vremea proastă

Câteva concluzii legate de prezenţa la vot până la ora 14.00

Până la ora 14.00 au votat 20,56% din alegători, din care 20,71% din mediul urban, respectiv 20,36 din cel rural (date complete, aici). În condiţii de vreme vitregă, e destul de mult. Raportat la prezenţa de la referendum, e cam puţin. La aceeaşi oră, astă-vară au fost 21,37%, din care 20,84% din mediul urban şi 22,09% de la ţară. Se observă că la oraş sunt cam tot atâţia votanţi ca atunci, deşi vremea e mult mai proastă. În sate, pare-se, situaţia meteo e mai dură (dacă e să punem pe seama vremii comportametul alegătorilor).

Mai încap însă trei observaţii:

1) USL, aripa PSD, are avantaj dacă se votează cu entuziasm în rural; ARD, teoretic, are avantaj dacă se mobilizează orăşenii. Aici intervine însă şi factorul PNL; nucleul dur e posibil să voteze candidaţii liberali, chiar dacă nu (mai) agrează deloc apropierea de PSD-UNPR-PC şi nici şefia lui Crin Antonescu. Nucleul mai puţin dur, cu atât mai mult.

2) Dacă ţinem cont că la referendum una din tabere căuta să scoată oamenii la vor, cealaltă să-i ţină acasă, ne puteam aştepta ca acum prezenţa la vot să fie vizibil mai mare. În ecuaţie a intervenit însă o doză considerabilă de dezamăgire acumulată în cele peste patru luni care au trecut de atunci.

3) La parlamentarele din 2008 a avut o prezenţă finală de 39%. Pun pariu că se va depăşi acest prag. În avantajul cui? Eu cred că absenteismul se va distribui proporţional. Cel mai mare potenial de mobilizare se află la electoratul urban, pe nuclee dure. Probabil, un uşor avantaj ARD. Un potenţial de mobilizare pe care se va miza în continuare este cel din rural, unde primarii sunt presaţi să scoată lumea la vot. Dacă vor reuşi să facă acest lucru "proporţional", atunci ar ieşi în avantaj USL, care are semnificativ mai mulţi primari.

Pe vremea lui Ceauşescu nu era mai bine. Pentru cei care se mai îndoiesc

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu (varianta cu două urechi). În plan secund, steagul Republicii Socialiste România (cu stemă) şi cel al Partidului Comunist Român (cu secera şi ciocanul)

Haideţi să terminăm odată cu prostia asta! Mă refer la văicăreala tip "Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu", pe care o aud în special la persoane mature, care au împlinit deja 60 de ani, cu bătaie spre 70-75, dar şi la colegi de generaţie, ba chiar la studenţi de ai mei, născuţi în 1993-1994 (da, e incredibil, există oameni născuţi la câţiva ani după decembrie 1989!).

"Era mai bine înainte" pentru că toată lumea avea slujbe, ni se dădeau locuinţe, aveam mai mult timp liber, citeam cărţi, jucam şah în faţa blocului, mergeam în fiecare an în concediu la mare, socializam mai mult cu vecinii de bloc, scriam scrisori/felicitări de sărbători şi primeam, la rându-ne, misive scrise îngrijt cu stiloul, nu erau atâtea crime, tâlhării, violuri, nu era atâta prostituţie, oamenii se comportau mai româneşte (am auzit şi asta, nu ştiu ce înseamnă), nu era atât de americanizat totul, mâncam roşii cu gust de roşii. Lista e mai lungă (vă invit s-o completaţi, dacă aveţi exemple).

Dragii mei plângăcioşi, vă înţeleg. Omul are darul de a uita măcar o parte din amintirile neplăcute. Iar atunci când îi merge greu, se gândeşte cu jind la gloria vremurilor de odinioară, dând vina pe prezent, idealizând trecutul şi punând deznădejde în viitor.

Am însă o veste proastă: nu era deloc mai bine înainte.