Singurul tren care merge ceas: trenul corupţiei

Gara din Teiuş. Foto: wikipedia

Cei doi bărbați stau încordați pe banchetă. Rotofeiul are arătătorul și mijlociul îngălbenite. Bate cu degetele, nervos, în măsuța fixată sub geam. Va putea fuma abia la Teiuș, unde trenul, un Inter City care a acumulat deja o întârziere de jumătate de oră, va staționa 10 minute.

Rotofeiul şi tovarăşul lui de drum vorbesc, de două ore, despre cât de rău s-au stricat lucrurile. Până prin anul 2008, afacerile mergeau rezonabil. Proiectau reţele de canalizare prin satele patriei sau cochete drumuri comunale ori judeţene. Ajutau la transformarea unor localiăţi uitate de lume în aşa-numite “sate europene.”  Învăţaseră cum să întocmească un contract şi cu cine să vorbească pentru ca acesta să fie aprobat fără emoţii prea mari. 

După aderare, accesarea fondurilor europene a devenit mai anevoioasă, aproape imposibilă. S-au schimbat, ce-i drept, şi formalităţile, s-a trecut la alt gen de finanţări, dar reţelele interne - teoretic aceleaşi - au devenit inabordabile. Cel puţin  pentru ei, care nu “cotizează” la partid şi s-au mai trezit şi cu neajunsul că aceia cu care se înţelegeau în trecut au fost înlocuiţi de alţi experţi.

Un tînăr cu o sacoşă plină cu ziare îşi prezintă marfa. Publicaţiile abundă de declaraţii generoase: “România are puţine mecanisme de creştere economică. Principalul motor de dezvoltare îl constituie creşterea ratei de absorbţie a fondurilor comunitare” (Leonard Orban, ministrul Afacerilor europene); “România depinde mult şi de exporturi, nu doar de absorbţia fondurilor europene” (Daniel Dăianu, profesor universitar, fost ministru de Finanţe );  “România e stat mărginaş din punct de vedere al inovării. Capitalul uman e baza dezvoltării”; (Vasile Puşcaş, profesor universitar, fost negociator şef al României) “Forţa de muncă din România nu mai e nici ieftină, nici educată.” (Valentin Lazea, economist şef al BNR).

Prietenul rotofeiului aşteaptă, nerăbdător, să treacă omul cu ziarele pentru a plasa surpriza în discuţie. Trenul încetineşte. Se apropie de intrarea în gara Teiuş. 

- Mi-a spus văru-meu că ştie pe cineva care ar putea să mă rezolve, lasă bărbatul să-i scape. Rotofeiului îi lucesc ochii, pentru că văru’ a mai intervenit de două-trei ori, în trecut. 

- Nu contează dacă eşti de la partid, adaugă prietenul, deşi ar fi mai simplu aşa. Dar omul de legătură nu se încurcă cu proiecte sub 100.000 de euro. 

- Şi cum ia, preţ fix sau procent?, devine rotofeiul atât de interesat încât uită să coboare lângă tren şi să tragă un fum cât timp vagoanele de Arad sunt ataşate unei alte garnituri. 

 90% dintre români consideră că problema majoră din ţară este corupţia

Întâmplarea din tren, care ar putea fi foarte reală, descrie doar o mică parte a unei zone în care se manifestă corupţia în România. Privite ca o mană cerească, una care părea gata-gata să cadă peste tot plaiul, fondurile europene s-au dovedit un pom lăudat la care se pot duce numai aceia care au sacul bine pregătit. Accesarea lor se face greoi, poate dura ani şi implică parcurgerea unui destul de complicat traseu birocratic ce conţine, pe ici, pe colo, câte o ferestruică de ghişeu care trebuie unsă bine (altfel nu se deschide). 

Percepţia că aproape nimic nu se poate mişca fără dare şi luare de mită e generalizată. Iar atunci când peste 90% din locuitorii unei ţări consideră că problema majoră din acea ţară este corupţia nu poţi susţine că este vorba doar despre percepţii.

O veste bună, totuşi, măcar pentru aceia preocupaţi de capra vecinului: fenomenul corupţiei îngrijorează cea mai mare parte a locuitorilor Uniunii Europene. Cel puţin aceasta este concluzia Eurobarometrului dat publicităţii la mijlocul lunii februarie 2012. Mai precis, potrivit studiului, două treimi dintre europeni consideră corupţia ca fiind o problemă majoră în ţara lor, în timp ce jumătate cred că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani. Media este ridicată de ţări ca Slovenia, Cipru, Cehia, Portugalia şi România (doi români din trei cred că în ultimii trei ani crupţia în ţară s-a agravat ba, chiar “a crescut mult”).

Cifrele sunt ameţitoare şi oferă o imagine de ansamblu sumbră: aşa cum spuneam mai sus, aproape fiecare locuitor al României (94%) e convins că problema corupţiei e una naţională majoră, 78% dintre români cred că în propria ţară corupţia e mai răspândită decât în restul Uniunii Europene (doar grecii ne întrec la acest capitol, cu 80%), iar potrivit a patru români din cinci corupţia face parte din cultura naţională (media UE, la acest capitol, e impresionantă: 67%!).

Mai departe: patru români din cinci declară că au fost afectaţi personal de fenomenul corupţiei în ultimul an (suntem de departe pe locul întâi la acest capitol, urmaţi, la distanţă, de greci, 73%); tot aici, o treime dintre români declară că li s-a cerut mită în ultimul an (de asemenea, acesta este cel mai ridicat procent din UE).

Dacă ar fi fost întrebaţi de unde vine corupţia în România, care sunt cauzele ei, rotofeiul din tren şi tovarăşul lui de drum ar fi dat, probabil, din umeri, sătui de prea multă şi complicată filosofie. Apoi, întrucât eurobarometrul a fost realizat în ţara noastră de CSOP pe un eşantion reprezentativ (1050 de persoane), ar fi putut enumera, cel mai probabil, ca principale cauze ale corupţiei, următoarele: legătura prea strânsă între afaceri şi poitică (40%), insuficienta implicare a autorităţilor în lupta anticorupţie (36%), netransparenţa cheltuielilor publice (33%), pedpsele prea blânde pentru fapte de corupţie (29%), numirile în administraţie pe alte criterii decât cele care ţin de calităţile profesionale şi morale (22%), numărul prea mare al românilor care “acceptă corupţia în viaţa de zi cu zi” (19%).

La fel ca în povestea din trenul Inter City care trece prin Teiuş, românii, o arată sondajul, simt pe propria piele efectele corupţiei, dar n-au nimic împotrivă dacă, printr-un fericit concurs de împrejurări, ar putea fi ei înşişi beneficiarii vreunui astfel de “prilej”. În principiu, românii acceptă că trebuie luptat cu hotărâre împotriva acestui flagel european, dar nu e prea limpede cine anume trebuie să plece la luptă. Cine altcineva decât nişte instituţii ale statului?

Cei mai mulţi români (74%) spun că guvernul ar trebui să se ia la trântă cu corupţia (media UE e de 63%), sistemul judiciar sau poliţia. Totuşi, românii sunt printre europenii care au cea mai mică încredere în propriile autorităţi şi în proprii politicieni atunci când vine vorba de lupta anticorupţie şi printre cei mai încrezători că insituţiile UE pot ajuta la scăderea nivelului de corupţie din ţară. 

Daniel Dăianu

Interesant şi definitoriu este amănuntul că doar 39% dintre români acceptă ideea că ei înşişi ar trebui să se implice în acest proiect - lupta împotriva corupţiei (media UE 43%).

Dăianu: "Un leu din 2 lei cheltuieli bugetare e risipit"

La ora la care citiţi aceste rânduri, prin gara Teiuş vor mai fi trecut câteva zeci de trenuri Inter City (care nu mai respectă de mulţi ani orele de sosire în gări). Zeci de rotofei sau de slăbănogi vor fi întors e toate părţile, la o tacla, problemele legate de tranziţia la un mediu de afaceri un pic mai curat. Văzută din tren, ţara pare frumoasă şi bogată. Ofertantă, în orice caz.

E o ţară în care despre corupţie vorbesc mai mult oamenii de rând şi mai puţin politicienii. Pentru aceştia din urmă, corupţia poate deveni temă de campan electorală, dacă sondajele de opinie arată că e un subiect cu priză la public. Dacă nu, mediul politic şi cel de afaceri lucrează împreună, pe tăcute.

Prin ziare e la modă acum discursul despre consolidarea fiscală. “Dar trebuie să vorbim despre nivelul cheltuielilor publice, care nu trebuie diminuate – de aceea e nevoie de fondurile comunitare. Însă e nevoie de eficientiazarea cheltuielilor publice. Cheltuim foarte puţin pentru Educaţie şi Sănătate, dar irosim foarte mult. 1 leu din 2 lei cheltuieli bugetare e risipit. E ca şi cum s-ar duce în nisip aceşti bani. Degeaba aloci mai mult dacă se risipeşte. E o proastă funcţionare a statului.” 

Declaraţia-diagnostic îi aparţine profesorului Daniel Dăianu (un interviu "din epocă", aici). Am cules-o, la fel ca pe cele de la începutul acestui articol, de la masă rotundă “Perspectivele economice şi financiare ale României în contextul evoluțiilor din Uniunea Europeană” organizată la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene (10 februarie 2012).

Notă. Am scris acest articol mai de multicel, dar nu l-am publicat încă. Tema rămâne actuală, zic.