Despre modele și antimodele. De la Carol I la Adrian Năstase

Cazul Adrian Năstase s-a prelungit prea mult și devine telenovelă de prost gust. Avocații fostului premier fac tot posibilul să tărăgăneze lucrurile pentru a amâna trecerea după gratii a clientului lor. Efectul este penibil. Numărul întrebărilor la care autoritățile române nu oferă încă răspunsuri clare e tot mai mare. Din nou, vorbim despre așa-zise stângăcii și impresia că „se fură căciula”.

Dincolo de toată această nebunie, un lucru e sigur: Adrian Năstase, care altădată era ca un zeu atotputernic coborât pe pământul României, caută să se ascundă. Cândva, fostul premier chema opoziția să-i numere ouăle (de la moșia din Cornu). Nouă ani mai târziu, personajul este așa cum i-a prezis un adversar politic: mic.

Fără să vrea, Adrian Năstase devine cel mai de seamă reprezentant al unei clase politice goale de conținut. Un anti-model.

Poate că asta e drama cea mai mare a timpurilor pe care le trăim: lipsa oamenilor de stat autentici, lipsa modelelor. Le-au luat locul personaje evidențiate prin corupție, incompetență, incultură, lașitate, care s-au priceput să tragă de timp.

Am sperat că, odată cu dispariția regimului Ceaușescu, această țară va decola. Am trecut cu nonșalanță peste Proclamația de la Timișoara, am minimalizat rolul mineriadelor, l-am ținut deoparte pe Regele Mihai, am adulat nonvalori, ne-am prefăcut că nu vedem că Demnitarul român e gol. Am permis astfel impunerea unor criterii care n-au nicio legătură cu principiile, cu valorile adevărate, ne-am vândut copiii.

Ce înțelege noua generație din realitatea de azi? Doar atât: că e bine să fii șemecher, că e mai important să te descurci decât să înveți, să te instruiești, că hoțul, chiar dacă e prins, se descurcă și cade tot în picioare.

Comentariul complet, aici.