Strategii și îmbârligături despre nimic

Deci mâine e summitul Consiliului European.
Traian Băsescu n-a zis încă nici da, nici ba.
Ponta a zis da, dar Curtea Constituțională a zis ba.
Însă ceea ce a zis Curtea e doar la nivel de comunicat de presă, în vreme ce Monitorul Oficial se află în plin proces de transfer între subordonări.

Azi-dimineață încă era toată lumea înnebunită de cazul Năstase, în urmă cu o săptămână de plagiatul lui Victor Ponta, în urmă cu zece zile de dezastrul la locale al PDL-ului.


A zis cineva că e o vară plictisitoare?

Eu vara m-omor (Nu trage, Adriane!)

Eu cred că dl Năstase merită acest videoclip, făcut de ThePEOfficial. Dacă oameni de stat n-avem, măcar avem miștocari care mai și cântă. Părerea mea.

Măseaua lui Dragoș Bucur

Continuă campania împotriva proiectului RMGC de la Roșia Montană (începută cu episodul Maia) cu un nou videoclip dur, de efect, cel în care Dragoș Bucur își scoate o măsea îmbrăcată în aur, s-o doneze celor care vor aur. (Amănunte, aici.)
Salut momentul și nu uit că ridcasem problema asta, prin decembrie.

Despre modele și antimodele. De la Carol I la Adrian Năstase

Cazul Adrian Năstase s-a prelungit prea mult și devine telenovelă de prost gust. Avocații fostului premier fac tot posibilul să tărăgăneze lucrurile pentru a amâna trecerea după gratii a clientului lor. Efectul este penibil. Numărul întrebărilor la care autoritățile române nu oferă încă răspunsuri clare e tot mai mare. Din nou, vorbim despre așa-zise stângăcii și impresia că „se fură căciula”.

Dincolo de toată această nebunie, un lucru e sigur: Adrian Năstase, care altădată era ca un zeu atotputernic coborât pe pământul României, caută să se ascundă. Cândva, fostul premier chema opoziția să-i numere ouăle (de la moșia din Cornu). Nouă ani mai târziu, personajul este așa cum i-a prezis un adversar politic: mic.

Fără să vrea, Adrian Năstase devine cel mai de seamă reprezentant al unei clase politice goale de conținut. Un anti-model.

Poate că asta e drama cea mai mare a timpurilor pe care le trăim: lipsa oamenilor de stat autentici, lipsa modelelor. Le-au luat locul personaje evidențiate prin corupție, incompetență, incultură, lașitate, care s-au priceput să tragă de timp.

Am sperat că, odată cu dispariția regimului Ceaușescu, această țară va decola. Am trecut cu nonșalanță peste Proclamația de la Timișoara, am minimalizat rolul mineriadelor, l-am ținut deoparte pe Regele Mihai, am adulat nonvalori, ne-am prefăcut că nu vedem că Demnitarul român e gol. Am permis astfel impunerea unor criterii care n-au nicio legătură cu principiile, cu valorile adevărate, ne-am vândut copiii.

Ce înțelege noua generație din realitatea de azi? Doar atât: că e bine să fii șemecher, că e mai important să te descurci decât să înveți, să te instruiești, că hoțul, chiar dacă e prins, se descurcă și cade tot în picioare.

Comentariul complet, aici.

Biografia romanțată a lui Adrian Năstase

Adrian Năstase, pe vremea în care încerca să nu mai fie arogant (campania electorală din 2004) Captură foto digi24.ro

Adrian Năstase a fost unul dintre cei mai ambițioși politicieni români. A ajuns în timp scurt pe culmi greu de imaginat, a vrut mai mult decât totul, iar căderea a fost cu atât mai răsunătoare. Iar acum va fi un deținut. 

A fost odată un tânăr și ambițios ministru de externe, în care președintele Ion Iliescu a investit multă încredere. Era un tovarăș de viitor, școlit, cu discurs.

Adrian Năstase și-a construit cu grijă cariera profesională și, ulterior, pe cea politică. A lucrat la Institutul de Cercetări Juridice, a predat la ASE, la Facultatea de Drept, a absolvit două facultăți, a devenit doctor în Drept Internațional.

A fost căsătorit, în studenție, cu fiica lui Grigore Preoteasa (fost nomenclaturist comunist), apoi cu fica lui Angelo Miculescu, important demnitar comunist în timpul lui Nicolae Ceaușescu.

A parafat Tratatul cu URSS

În politică a intrat în anul 1990, alături de președintele Ion Iliescu. Avea 40 de ani și a devenit purtător de cuvânt al Frontului Salvării Naționale și secretar pentru relații internaționale a FSN. În guvernul rezultat după alegerile din 20 mai 1990 (în urma cărora a devenit deputat) a primit portofoliul Externelor.

Istoria a reținut o singură mare ispravă a ministrului de externe Adrian Năstase: parafarea Tratatului politic România-URSS (22 martie 1991), tratat care nu a fost niciodată ratificat de Parlament. De altfel, Uniunea Sovietică s-a și dezintegrat, la puțin timp după aceea.

Adrian Năstase a rămas ministru de Externe până în anul 1992, când a început să se implice în munca de partid - după ruperea FSN a rămas alături de Ion Iliescu.

A urmat o perioadă de ascensiune politică spectaculoasă: președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv al PDSR, prim-vicepreședinte al PDSR, președinte interimar al partidului.

În perioada în care PDSR-ul lui Ion Iliescu a trecut în Opoziție, Adrian Năstase și-a consolidat poziția în partid, astfel încât, după realegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României și câștigarea alegerilor generale, a devenit prim-ministru și, la scurt timp, președinte al PDSR.

 

Etichetele regimului Năstase: aroganță, corupție generalizată, baroni locali

Și totuși, pe cei patru ani de regim Năstase au fost puse etichete precum: aroganță, girofar, îngenuncherea presei, baroni locali, pedeserizare, corupție generalizată, îmbogățirea peste măsură a liderilor politici ai zilei. 

Articolul complet, aici.

Am tăiat porcul. Cum îl preparăm? (PDL a fost pulverizat)

Am mai văzut exit-poll-uri scandalos de eronate, dar nu cred că e cazul acum. Triumful spectaculos al USL n-ar fi fost posibil dacă PDL s-ar fi comportat normal în anii de guvernare.

În loc de normalitate, PDL a afișat aroganță și a reușit o performanță greu de imaginat în 2005: s-a transformat, în multe privințe, într-un fel de PSD-Adrian Năstase.

PDL n-ar fi fost PDL (nici în ceea ce a fost bun la acest partid, nici în ceea ce e rău) fără Traian Băsescu. El i-a făcut, el i-a omorât. N-o s-o recunoască vreodată, dar dacă ar fi vrut să acorde vreo șansă acestei formațiuni ar fi lăsat-o liberă cu mult timp înainte. În loc de asta, a sufocat partidul cu personaje din ce în ce mai detestate de cei mai mulți dintre semeni.

Îmi pare rău de uriașele energii care s-au adunat la un moment dat în jurul PD și de cei care au rămas (până azi), din convingere, alături de acest partid. Mulți, puțini, cine mai știe? Desigur, sunt mai puțini cei care au crezut sincer în acest partid decât cei care au avut un interes foarte concret să creadă.

Nucelul partidului conține personaje consumate din toate punctele de vedere, așa că PDL are toate șansele să dispară și foarte puține șanse să renască. Ducă-se!

Cei aflați pe val acum probabil că se vor îmbăta cu succesul deplin nesperat. Din păcate, România pare incapabilă să ofere o grupare politică puternică nu doar prin aparat funcțional în ziua alegerilor, ci mai ales după. Cei care se află azi pe culmile bucuriei să arunce o privire la lista primarilor din București: Oprescu, Onțanu, Negoiță-Rin, Piedone, Vanghelie (vorba lui Comanescu)... Care e entuziasmul aici?!

Da, Chiliman e din alt film, dar ați prins ideea.

Era logică, era necesară zdobirea PDL. Sunt lucruri pentru care se plătește. Pe de altă parte, e prima oară când chiar n-am avut nicio pasiune pentru un scrutin. Am crezut că dezamăgirea e mai răspândită, dar puhoiul de oameni care a votat azi mi-a arătat un entuziasm pe care nu-l înțeleg prea bine. Nu vreau să mă refer iar la vorba bunicului meu („Schimbaerea domnilor, bucuria proștilor”) și n-am, în niciun caz, vreun sentiment de amărăciune. Dar nici nu-mi vine să sar în sus de bucurie.

Vorba aia: Am tăiat porcul. Cum îl preparăm?

p.s. Mă gândesc că ar fi cazul să începem să vorbim mai puțin despre PDL. Mie mi s-a cam luat și sunt destui băieți interesanți și dincoace, nu-i așa?