Atunci când FB nu vine de la Facebook

Sală de judecată. Foto: Remus Suciu

Preocupat cum sunt, de-o vreme, de starea sistemului juridic din România, am ajuns și la spinoasa problemă a promovării magistraților.

Ceea ce m-a frapat, de când am început să urmăresc fenomenul, a fost faptul că mai toți judecătorii care au candidat la un post în ultimele două luni și jumătate (de exemplu, la promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție) sau care au fost cercetați pentru eventuale abateri disciplinare, aveau la dosar, fără excepție, mențiunea ”la ultima evaluare a primit calificativul foarte bine”. (Dacă mă corectează cineva, argumentat, zic mulțumesc frumos.)

Să fim serioși! Dacă 95% dintre judecătorii români ar primi pe bune calificativul maxim, ar putea să stea Băsescu în cap și-n coadă, ar putea face jonglerii la o singură mână cu ministrul, procurorul general, șeful DNA și toți ceilalți la un loc, că tot nu l-ar crede nimeni. Iar, mai presus de toate, încrederea în justiție ar fi deplină, de ți-ar da lumea în cap (filosofic) dacă ai îndrăzni să sugerezi că în România nu s-ar face dreptate.

Ca să rezum, situația din teren nu e reflectată de calificativele obținute la evaluări, ci de numărul de luni și ani în care se măsoară un proces (OK, nu aduc în discuție cazul Thyssen), de tergiversări și de prea multele situații în care peștii mari sau interlopii mici scapă basma curată.

Prin urmare, vin și zic: hai să lăsăm deoparte ipocrizia și să-i ajutăm pe magistrați să fie evaluați cât mai corect, astfel încât sistemul să permită promovarea celor mai buni dintre ei.

Care ar fi principalele modificări (de bun simț) care ar trebui aduse evaluării magistraților?

Întâi, o modificare simplă: evaluările să nu mai fie făcute de colegii de judecătorie, tribunal, curte de apel a magistratului evaluat.

Doi: evaluarea să nu se mai facă exclusiv pe baza verificării unor cunoștințe teoretice, ci să fie un proces în care să conteze cel puțin la fel de mult „evaluarea cunoștințelor practice” (Am citat dintr-un interviu acordat infocsm de către judecătoarea Ana Lăbuș, membru CSM). Îmi imaginez un sistem în care evaluatul să treacă un test-grilă și apoi să fie pus să rezolve o situație concretă, sub atenta observație a evaluatorului. Iar rezultatul evaluării să fie foarte riguros, FB să însemne excelență, iar B să fie un calificativ suficient pentru promovare/participare la concurs de ocupare a vreunui post (ideea asta e desprinsă din același interviu).

OK, dacă tot am adus în discuție propunerile formulate de judecătoarea Lăbuș, îmi place și modelul suedez pentru intrarea în magistratură. Acesta implică un soi de ucenicie pe lângă un judecător, care judecător decide când ucenicul lui e pregătit să susțină examenele cu pricina.

Toate poveștile astea sunt destul de tehnice, pare-mi-se. Coroborate (ce cuvânt frumos!) cu un sistem mai puțin rigid, dar mai strict, de evaluare continuă, inclusiv de sancțiuni acolo unde se doarme pe dosare, de exemplu, ar putea duce la o oarecare normalitate în sistemul juridic, la o scară de valori mai OK. Firește, după o serie de convulsii și rezistențe la schimbare.