Pagini

marți, 23 august 2011

Ceasul al doişpelea pentru Roşia Montană

 Indicator spre Roşia Montană. Foto: Călin Hera

Se ascute lupta, e ceasul al doişpelea. Proiectul RMGC pare pe val, după ce până şi şeful statului îl sprijină pe faţă (zilele trecute redeschisese discuţia Elena Udrea, apoi S. Lăzăroiu, cel care e, aşa cum intuisem, mâna forte prelungită a preşedintelui în guvern). Cine mai are curaj să se opună?

Mă amuză argumentele folosite: că suntem proşti să stăm cu fundul pe ditamai zăcământul de aur (când preţul aurului creşte aşa), în loc să-l folosim şi că "exista solutii pentru a extrage acest zacamant cu impact minim asupra mediului" (citatul se regăseşte constant în declaraţiile RMGC şi ale susţinătorilor câştigaţi de-a lungul timpului). 

Măcar T. Băsescu mai ţine la aparenţe şi cere renegocierea partajării beneficiilor. Solicitând de asemenea guvernului să aibă curaj să-şi asume proiectul. Somându-l, se poate interpreta.

Gestul consilierului prezidenţial Peter Ekstein Kovacs e de salutat. Sunt convins că RMGC a încercat să-l convingă şi pe el şi e clar că PEK a ştiut ce va urma atunci când a găsit de cuviinţă să tragă un ultim semnal de alarmă. 

PS Cristian Orgonaş trece în revistă câteva argumente pro şi contra, lista fiind mai lungă. 

UPDATE. Apreciez fabula lui Goţiu.

ALT UPDATE. De la Moise Guran, via Ovidiu (care face un istoric al retragerii statului român din afacere şi oferă linkuri interesante), aflu că declaraţiile de la Bucureşti ridică preţul acţiunilor Gabriel Resources în Canada.   

4 comentarii:

  1. Parcă Monica Macovei cere imperios abandonarea proiectului RMGC

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt câţiva care o fac. Probabil că pt RMGC contează mult ca totul să se tranşeze în timpul actualului regim politic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dorina A.Chirila24 august 2011 la 14:29

    Ma intreb, in conditiile in care aerul n-ar fi fost creat invizibil, in conditiile in care, aerul ar fi putut fi exploatat la fel ca celelalte resurse pe care Pamantul cu generozitate ni le pune la dispozitie, care ar fi starea oamenilor de pe planeta? Pana unde poate merge nebunia umana izvorata din ignoranta si, ce alegere o sa faca Mama Pamant in acest caz ?

    RăspundețiȘtergere