Pagini

luni, 21 februarie 2011

Stradivarius contra RMGC

Îmi scot pălăria în fata unui artist vertical: violonistul Alexandru Tomescu. Îl stiti, e cel care a primit  în custodie (până în 2013) vioara Stradivarius care stătea la Mădălin Voicu.  Îl mai stiti din actiunea de la metrou.

Dar nu pentru asta îmi scot acum pălăria în fata lui.

Povestea e simplă: un moment important al Balului Operei din Cluj a fost recitalul de final al lui Alexandru Tomescu si al pianistului Toma Popovici. Cei doi au primit aplauze puternice atât după încheierea recitalului (previzibil) cât si înainte. Explicatia?

Tomescu a tinut să declare, în fata audientei, înainte de a începe să cânte: „Am venit cu foarte mare bucurie la concertul din seara aceasta. Un eveniment de o asemenea amploare si cu un asemenea istoric presupune foarte multa munca; prin urmare atat eu, cat si Toma Popovici dorim sa multumim si sa felicitam din inima organizatorii pentru efortul depus!
Facem insa o precizare extrem de importanta: dorim sa ne disociem clar de Rosia Montana Gold Corporation si de toate actiunile acestei companii. In semn de solidaritate cu cei care incearca sa salveze aceasta zona, atat eu, cat si Toma Popovici – am decis sa donam in intregime onorariul din seara aceasta Asociatiei Salvati Rosia Montana.

Pt mai buna informare a cititorilor mei, vedeti la Istodor ce a iscat reactia lui Tomescu, si aici reactia purtătorului de cuvânt al RMGC, Catalin Hosu: Arta are nevoie de organizatori, are nevoie de sponsori pentru ca astfel se poata ajunge la valoare si performante. Noi suntem mandri ca am putut contribui la un eveniment de succes".

P.S. Ziua de cluj, desi a realizat un live text de la eveniment, „n-a prins” acest moment...
UPDATE. Patronul de la Ziua de Cluj este Rares Bogdan. Găsiti aici o listă interesantă.


NOTĂ:
RMGC a fost unul din sponsorii principali ai evenimentului. În 2010, reactiile negative ale publicului au împiedicat sponsorizarea TIFF de către RMGC, desi Tudor Giurgiu si-a dorit banii cu pricina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu