Pagini

miercuri, 19 ianuarie 2011

A E I O U, învățați să spuneți NU



Mi-e ciudă pe mine, dar nu despre mine e vorba acum, mi-e ciudă că abia azi scriu pe blog despre Pațurcă...



L-am cunoscut, ca mai toată lumea bună, în Piața Universității. Am cântat împreună. El, de la balconul Universității, eu, din stradă, alături „golani”.


Pe vremea aia oamenii, ca să comunice, se întâlneau față în față 


Un an mai târziu l-am căutat. Pe vremea aia nu existau telefoane mobile, dar oamenii dădeau mai lesne unii de alții. Ca să comunice, se întâlneau. Când se întâlneau, se priveau în ochi și vorbeau.

Era prin 1991 când l-am căutat pe Cristian Pațurcă. Îl găsești la sediul Ligii Studentilor, la Drept, mi-a zis cineva (nu mai știu precis cine). Era acolo. L-am întrebat dacă pot folosi un fragment din Cântecul Cântecul de leagăn AEIOU. Voiam să fac un clip audio pentru Revista „NU”, a cărei redacție bucureșteană o coordonam. Mi se păruse mie că se leagă.

Cristian Pațurcă s-a uitat la mine (era foarte tânăr, abia acum îmi dau seama!) și mi-a spus, previzibil, că nu-i nicio problemă să folosim ce și cât vrem. „Îmi place revista voastră, îmi place mult”, mi-a spus. Era o publicatie bună.

Acum îmi pare rău că m-am pus să scriu despre Pațurcă doar după ce el nu mai e și că se va scrie despre el doar o dată pe an, în 18 ianuarie... Poate că sunt cinic. Știu că au mai fost articole pe ici, pe colo, dar Cristian Pațurcă nu mai e un subiect pentru jurnaliști. Presa „a mai dat” doar înspre final, când povestea devenise tristă... Se pare că noi, jurnalistii, suntem destul de ipocriti.

Ce s-a ales de clipul audio și unde poate fi ascultat


LĂMURIRE. Cum am gândit clipul audio: Am folosit fragmenul din refrenul „Cântecului de leagăn”, „A, E, I, O, U, învătati să spuneti NU”, la care am adăugat vocea unui om de radio (nu cred că era vocea mea, dar nici nu bag mâna în foc; pe vremea aceea lucrurile nu erau atât de pretențioase), care zicea: „Revista NU, revista celor care stiu să citească... (pauză 3 secunde). Printre rânduri”. Atunci mi s-a părut o idee cool, acum știu că singurul lucru bun din audioclip era „coloana sonoră”.

Clipul audio a fost difuzat vreo lună pe Radio Uniplus; nu mai stiu dacă a prins si Radio Contact. Aș putea pune rămășag că singurul loc în care mai răsună din când în când acel clip audio este memoria mea.

Csf? Ncsf? ACSF


UPDATE (șapge ani mai târziu). În urmă cu vreun an bubuia în toată Social Media și mass-media „poanta” csf? ncsf. Azi cred că ar trebui să începem să folosim un nou hastag: #acsf

4 comentarii:

  1. Parc-a fost ieri; mergeam cu sotia si fiicele dupa ce ieseam de la slujba...Ne-au facut sa ne credem cetateni;
    Dumnezeu sa-l odihneasca !

    Daurel

    RăspundețiȘtergere
  2. Parcă a fost ieri si, totusi, cât de mult a trecut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mulţi ajungerea sub reflectoare le-a grăbit vria fatală. Nemeş, Gigi Gavrilescu, Paţurcă - o listă scurtă... Nu au mai suportat revenirea în a fi nimic.
    Cunosc sentimentul.

    RăspundețiȘtergere