Pagini

marți, 14 decembrie 2010

Băsescu, seful Alexandrinei Gâtej

Oare Traian Băsescu va vorbi peste o oră despre cariera ratată din Securitate a consilierei sale Alexandra Gâtej? (care n-a apucat să fie securistă întrucât a fost racolată în septembrie, iar Securitatea stearsă oficial în decembrie).

UPDATE 1. Desigur, Traian Băsescu a tăcut întelept când a venit vorba despre peripetiile securesti ale consilierei Gâtej. A făcut pe niznaiul, ceea ce, până la urmă, era logic (consider că a răspuns cel mai convenabil pt el).


UPDATE 2. Tot în fugă (deh, trebuia predat textul) am scris si Tableta TV, în care n-am reusit (nici nu mi-am propus) să acopăr toată conferinta de presă.


Secretele statelor
Fanii lui Traian Băsescu îşi apreciază idolul şi pentru că pare să nu aibă dubii (tot aşa cum cei care nu-l suferă sunt enervaţi de discursul lui didatic, în sentinţe).

În fine, oastea lui Băsescu încă îşi dă coate, de plăcere, la fiecare hăhăială, chiar şi atun ci când aceasta vine ca nuca în perete, aceeaşi hăhăială fiind văzută de oastea anti-Băsescu ca o necuviinţă (scuzaţi eufemismul) nepotrivită dem ni tăţii sale.

În acest context, sunt curios cum a fost recepţionată cea de aseară, de la conferinta de presă televizată. 


Citez: "Secretele statelor nu pot fi subiect de punere în presă. Acţiunea WikiLeaks a făcut foarte mult rău. Din foarte multe motive. Se poate scrie o carte, hă-hă-hă, cu aceste motive".

Nota mea: secretele statelor au fost, sunt şi vor fi subiecte de presă obligatorii, de cel mai mare interes public.


UPDATE 3. Am zis să schimb titlul initial al postării (Ce va zice Băsescu despre Gâtej?), nu?

17 comentarii:

  1. Hai mai Caline ca o sa zica ca e bine, ca vine din randul "oamenilor de bine". "Buni profesionisti" si care nu au facut "pact" cu "sistemul" inainte si care au "continuat" sa serveasca sistemul dupa. Sper sa o "avanseze" si pe doamna la "exceptional". Sa o faca "generaleasa" sau poate "ispravniceasca" precum "coana Chiritza".


    De fiecare data cand citesc articolele tale ma uit la acel "despre mine" de pe sit. Nu esti cel mai "naiv" om din Romania iti place doar sa "simulezi" naivitatea :-p. Esti precum o mare majoritate a romanilor un expert in "hazul de necaz" sportul national care a detronat de mult oina :-).

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci n-am nimic „al meu”?

    P.S. Mă întreb dacă el stia că va iesi asta azi pe piată.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-i va zice nimic. El stie ce inseamna acel statut. Norocul lui... este in sef de stat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bogdan, ce să-i zică? Nici eu nu sunt atât de naiv încât să cred că Băse nu stia dosarul lui Gâtej.

    RăspundețiȘtergere
  5. ii va spune iesi afara, javra ordinara...

    RăspundețiȘtergere
  6. cu atatea servicii in slujba lui bag mana in foc ca stia... nu de alta dar baietii sunt acolo pentru asta... vad ca in conferinta de presa se leaga de numarul de politisti la mia de locuitori, dar de servicii nu spune nimic? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ...ca bine zici: "stearsa oficial". In rest, nimic nu se pierde, totul se transforma.

    RăspundețiȘtergere
  8. o va mentine in functie pe aceasta consiliera, fiindca oficial nu este colaboratoare.stii am planuit sa fur gaina, am realizat planul, dar gospodarul si-a luat un buldog si am renuntat

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut!

    As fi interesat sa cumpar 2 articole pe blogul/siteul tau. Articolele vor arata ca primele doua de pe www.blogreflex.ro (cele legate de Pariuri-x). Articolele vor fi facute de mine si vor contine patru linkuri (trei intr-un articol, unul in al doilea articol). Daca esti interesat/a astept un mail la adresa laur_rapidistul@yahoo.com cu adresa blogului si un pret pentru care esti de acord sa le postezi.

    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim: Sau „intră înăuntru, javră extraordinară”?

    RăspundețiȘtergere
  11. Bogdan: ai sesizat perfect: cât e Băsescu presedinte, nimeni nu se atinge de servicii!

    RăspundețiȘtergere
  12. Rational Idealist: A fost atât de vădit...

    RăspundețiȘtergere
  13. TANO: ca să duc ideea până la capăt, ai si furat găina (dă-l naibii de buldog!), dar i-a luat ăluia foc casa, asa că cine se mai uită la o găină prăpădită?

    RăspundețiȘtergere
  14. Tovarasul ministru secretar de stat in Ministerul Transporturilor (1989 inainte de revolutie)nu se putea sa nu fi fost colaborator. Iar o parte din cei ce care i-au fost atunci in preajma, la fel. Astazi de ce ar fi altfel? De ce s-ar inconjura de oamneni care sa nu fie in stare a colaboreze!?

    "În ianuarie 2009, alţi doi judecători au primit verdict de poliţie politică. Unul este Dan Mircea Tăbâltoc de la Curtea de Apel Iaşi, celălalt - Ioan Cozilec, judecător- delegat pe lângă Penitenciarul Timiş. Tăbâltoc a lucrat în Securitate, iar Cozilec a fost colaborator. Alături de Sergiu Lupaşcu de la Judecătoria Bacău, cei trei sunt activi."
    Sursa:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/judecatorii-turnatori-impart-dreptatea-890260.html

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonim: Remarcă amară, cu mare doză de plauzibilitate.

    RăspundețiȘtergere
  16. Sunt informatii publice:
    http://www.agentia.org/anchete/cum-au-contribuit-parintii-la-carierele-lui-geoana-si-basescu-216.html

    RăspundețiȘtergere