TV Propaganda

Alegerile/numirile pentru Consiliile de Administraţie ale posturilor publice de radio şi de televiziune se desfăşoară  într-un moment în care e tot mai evidentă politizarea instituţiilor mass-media. Chiar ieri, printre ştirile despre  noile conduceri din TVR şi Radio România, s-a strecurat una de la CNA, care a amendat RealitateaTV şi Antena 3 şi a somat public B1 TV pentru „dezechilibre în prezentarea opiniilor puterii şi opoziţiei”.
E bine atunci când CNA manifestă vigilenţă, e rău când o televiziune se încolonează pentru a servi un politician, oricare ar fi el.
O problemă cel puţin la fel de gravă este suspiciunea că accesul la micul ecran se face pe bani.Aceste lucruri n-au nimic în comun cu libertatea de exprimare şi trebuie taxate.


NOTĂ. Am publicat acest text si în EVZ, unde a avut titlul „Unde ne sunt televiziunile?”.

Cum mai e criza pe la voi?

Cam de astă-primăvară întreb oameni care se întorc din străinătate cum e criza pe acolo?

Am început să fac asta când m-am întors de la Shanghai. Stiu, în China e altceva. Acolo criza se poate simti sau se poate să nu se simtă imediat, după cum vrea Partidul Comunist.Stiu si că Shanghai e altceva decât China. Una peste alta, la Shanghai, în timpul Expozitiei Mondiale, e de presupus că criza n-are voie să se simtă. Am întâlnit deopotrivă oameni încruntati si oameni destinsi, am văzut restaurante pline si, fireste, am fost impresionat de ritumul în care se construieste, la scară imensă.

O colegă care a fost la Roma, la un congres, mi-a spus că, la nivelul străzii, italienii par la fel ca în anii trecuti. Se bucură, dau iama în restaurante, sunt gălăgiosi. La congres erau oameni din toată lumea. Americanii si japonezii erau cei mai joviali.

Alex Mazilu scrie că în Grecia „criza este mai greu de observat la ei, decat pe plaiurile din jurul Carpatilor”. De la el am ajuns la Mădălina Puscalău, din care citez: „... am fost în concediu în Grecia...ştiţi, ţara aia în faliment, despre modelul căreia preşedintele spunea că trebuie să ne ferim ca dracul de tămâie...Ce pot să vă spun. Acolo criza o fi, dar nu se simte. Oamenii îşi văd de viaţa lor, turismul explodează, peste tot se construiesc şi se modernizează drumurile. Grecizarea României? Ha, ha, ha...Nu ne-am născut cu norocul asta.”

Sunt mărturii de oameni simpli, perceptii personale. Nu tin cont de PIB, de deficit comercial, ci doar impresia lor. În esentă, nu mă interesează criza de pe hârtie, ci aceea care îmi afectează viata de zi cu zi.

PS Întrebarea rămâne deschisă. Cum ati perceput criza prin tările pe unde ati umblat?

Politică si durere

Am citit la Dan Selaru o radiografie a situatiei dramatice în care ne aflăm. Mai multe cifre sunt aici, pentru cei care le pricep.Perspectivele sunt sumbre, inclusiv izvorând din incapacitatea guvernului de a propune solutii adevărate, nu doar contabilicesti, si de a le implementa măcar pe cele asumate (am vorbit de mai multă vreme despre reforma cu asterisc, aici, aici si aici).

Oricât de rahat ar fi situatia, o motiune de cenzură acum ar fi un demers inutil, chiar dacă textul ar fi scurt si bun. Si asta în cel mai bun caz. În PDL se pregăteste rotatia de cadre. E un context în care criticile din interior sunt bune - fac bine la imagine. Multi dintre eventualii dezertori se asteaptă să primească ceva în urma ei, deci vor ezita să trădeze deocamdată. O motiune de cenzură acum ar fi doar un prilej de exercitii retorice cu rating minim însă. Românii au intrat într-o inertie a deznădejdii si a disperării, în amorteală.

Cred că e nevoie ca nimeni să nu intre in concediu si, mai ales, e nevoie ca partidele de opozitie să transmită mesaje coerente, credibile, concrete. Riscul cel mare e urcusul caricaturilor periculoase, gen Vadim sau Diaconescu-OTV.

UPDATE. Am scris câte ceva despre asta si în EVZ.

Angela Similea merge mai departe

Un tip cam de vârsta a treia se aşază pe o bancă, într-un parc, şi încearcă să „prinda” ceva la vechiul aparat de radio Albatros. După câteva fâsâituri, se aude vocea Angelei Similea cântând „Viaţa este maai frumoaaaaasăă...” şi omul e mulţumit.  Devine fericit de-a dreptul când, pe aleea parcului apare însăşi fosta vedetă, ce pluteşte, ca un înger. Un înger vorbitor, pentru că Angela Similea spune, cu chipul scăldat în lumină: „Bucură-te de viaţă. S-ar putea să pierzi 15% din pensie...”, apoi urmează o ofertă Omniasig pentru pensionari.
Dincolo de stupizenia din acest enunţ, cei de la Omniasig au fost trădaţi şi de decizia Curţii Constituţionale, care a respins tăierea pensiilor. Dar reclama merge mai departe.
 

Există reclame-operă de artă, inteligent făcute, şi există reclame idioate, pe care te miri că le-a plătit cineva. Nu întotdeauna însă acelea la care priveşti cu plăcere fac bine produsului pe care îl promovează, tot aşa cum  nu e obligatoriu ca reclamele idioate să fie un fiasco. Mi-e teamă că reclama asta cu Angela Similea merge mai degrabă la consumatorii de Omniasig decât aia cu Sorin Tofan către consumatorii de coniac...
 
 
 
 

Aici sunt vulnerabilitătile dumneavoastră

Am decupat din Strategie partea cu Vulnerabilitătile, unde e pomenită, destul de copios, presa. Ar trebui să mă simt ca un spion care lucrează împotriva tării dacă mai cârtesc, uneori?

Click pe poza pt o imagine mărită

Am mai decupat ceva interesant: partea în care aflu care e interesul national al României. N-am auzit de vreo dezbatere pe tema asta si nici nu stiu sigur dacă e vreun consens. 

Dacă mă întrebati pe mine, mi se pare o abordare foaaarte nationalistă (si mă enervează si abordarea antimonarhică, dar asta e altă discutie). Eu as fi vorbit despre asigurarea libertătilor oamenilor, de exemplu.

Băsescu, atent la sondaje

Tare interesantă e societatea românească, zic! Am avut câteva momente de naivitate în care mi-am imaginat că lumea se va revolta aflând năstrusnicia din Strategia de Apărare Natională. N-a fost să fie. Cei mai multi s-au bucurat. Jurnalistii sunt niste spăgari nenorociti. La muncă! Sau: dacă-l critică pe Băse, sunt vânduti (dacă-l laudă, nu)!.
Eu cred că Traian Băsescu n-are ceva anume cu presa. În schimb, are ceva anume cu consilierii lui. De exemplu, e foarte foarte atent la sondajele de opinie. Eu cred că asa se pot explica mai toate atacurile si actiunile prezidentiale, în afară de cele pornite la furie, cu convingere: e un răspuns la sondaje si la tendintele care reies din ele. Sebastian Lăzăroiu stie să explice atât de frumos!Am enuntat si în Tabelta TV* ideea asta.


*Jos cu presa!
Traian Băsescu n-a gafat când a plasat presa în Strategia Nationala de Apărare (despre care aţi aflat de la televizor) printre pericolele la adresa siguranţei statului. N-are nicio răfuială cu media sau cu jurnaliştii. Îi sunt la fel de dragi sau de nesuferiţi ca orice alt lucru din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Îi pune acum la zid, aşa cum a făcut-o cu parlamentul, de exemplu, numai fiindcă, în sondajele de opinie, imaginea presei şi a jurnaliştilor s-a deteriorat. Deci, e de profitat. Dacă sondajele ar fi consemnat scadera drastică a încrederii în Biserică, Marele Şef n-ar fi avut nicio problemă în lovi acolo şi a face pe plac poporului care acum zice „'r-aţi ai naibii de ziarişti!”. Bucuraţi-vă de necazul altora cât încă n-aţi căzut voi înşivă în dizgraţie!
 

Dan Diaconescu. Nimic despre jurnalism

Ceea ce i se întâmplă lui Dan Diaconescu în aceste zile este orice vreți dumneavoastră - anchetarea unui șantaj dintr-o serie mai lungă, un alt șantaj, plata unor polițe, răfuială mafiotă, diversiune, manevră pentru creșterea ratingului OTV -, orice, numai atentat la libertatea presei nu! OTV n-a avut niciodată nimic în comun cu jurnalismul. Spu­ne­ți-i găselniță, șmecherie, a opta minune din Caracal, inginerie financiară, mașină de făcut averi greu de explicat, experiment, stupizenie in­­credibilă, oglinda și tomberonul poporului român. Dar nu jurnalism. Aceasta nu e o aro­ganță. Jurnalismul nu e ceva mai presus sau mai prejos. E altceva. Atât. Cât despre Dan Diaconescu, el e din altă ligă, vorba lui Bogdan Chireac.

P.S. Ovidiu e, ca de obicei, mai aplicat: discută cazul (câtă avere putea strânge primarul ăla ca să plătească o spagă de 100.000/200.000 de euro?) si spune că e cusut cu ată albă. O fi.

NOTĂ: Tableta TV din EVZ se numeste A opta minune din Caracal

Elena cea Bună

Pe la jumătatea anului 2005 a început să se vorbească despre intentia lui Traian Băsescu de a-si face un partid prezidential. La vremea respectivă eram chiar mai naiv decât acum si respingeam aceste „zvonuri”. Apoi, spre sfârsitul anului 2005, am devenit mai atent.Astăzi, partidul prezidential e mijlocul prin care Traian Băsescu conduce democratic (altfel cum?) România. Tot democratic, PDL-ului i-a fost inventat rapid un partener de guvernare, gruparea dependentilor devenită partid (sic!).

Tot pe la jumătatea anului 2005 am auzit primele zvonuri despre un plan care mi s-a părut aiuritor: după două mandate ale lui Traian Băsescu, scaunul de presedinte să-i revină consilierei lui de atunci, Elena Udrea. Am râs cu poftă, am ascultat o glumă deochiată si am râs iar. Treptat, planul a început să se aplice. Iată, Elena Udrea e acum eminenta cenusie a PDL, transmitând mesaje puternice, din timp în timp. E glasul lui TB. Ambitia si tupeul Elenei Udrea sunt imense. Un politician cu toate datele necesare.

Totusi, atunci când un amic cu care am bătut drumul până si din China si străzile din Shanghai mă tot întreba cine cred eu că va fi prezidentiabilul PDL si când el spunea, ca si când atunci ar fi descoperit secretul, că va fi Elena Udrea, eram rezervat. I-am spus că e posibil ca Elena Udrea să fie pe lista scurtă, e posibil chiar ca orbirea lui Traian Băsescu să fie atât de mare încât s-o propulseze în cursă (poate că doar în ea mai are încredere), dar cred că ar fi o mare greseală. Elena Udrea, oricât de mult s-ar lucra la imaginea ei, nu va putea câstiga prezidentialele.

Deocamdată, suntem în faza în care numele Elenei Udrea e atasat tot mai mult, subtil, de ideea de reformă. Am găsit această idee si la Mircea (taxat de Mihnea). Smecheria lui Băsescu e simplă si „a tinut” până acum: are nevoie mereu de un Rău cât mai bine personificat. Acum, Răul e trioul Blaga-Berceanu-Videanu. Încă, doar pentru „initiati”. Pentru cei care stiu, si-ti fac cu ochiul când îti spun. În contrast cu ei („avem si noi uscăturile noastre”), ne e propusă imaginea luminoasă a femeii încă frumoase, pe care n-o înghitim noi prea mult, dar, uite, e gata să facă ceea ce trebuie.

Respectând proportiile, ne aflăm în situatia în care ziceam că e bun până si Nicu Ceasuescu, numai să scăpăm de Nicolae Ceausescu. Propun să ne păstrăm, totusi, mintile limpezi.

P.S. Ovidiu mă acuza că dezvolt o obsesie Elena Udrea. Rămân la părerea că se va vorbi foarte mult despre ea în următoarea perioadă, dar cred că planul cu Elena Udrea la Cotroceni nu va reusi!

hera si antihera ;)

Iaca, am văzut-o si p-asta: cineva care comentează la Tableta TV* de azi semnează „antihera”. Cool, nu?

Click pe poză dacă vreti să vedeti „minunea” ;)

 *Răzbunarea lui Honorius
 Atunci când un partid se întinde mai mult decât îl ţine plapuma, face poc!
 E cazul PDL. A înghiţit pe nemestecate tot ce a prins, ca un peşte hulpav care joacă "la mai mare". A dat carnetul de partid oricui, să iasă la număr şi la sumă. În lipsă de cadre, PDL a improvizat, încercând să sfideze.
 Dar atunci când creşterea e doar cantitativă, prăbuşirea e spectaculoasă. Boc şi ai lui n-au priceput nimic din lec tia de la anticipatele din două colegii bucureştene. Nouvenitii au "trădat".
Ieri, tatăl lui Honorius Prigoană şi deputata Teo Trandafir au votat împotriva guvernului, care s-a salvat în extremis, dar atârnă de un fir de ată. Căci, pentru PDL, votul de la mo ţi u nea de cenzură e începutul sfârşitului. Transmis live, la TV.

UPDATE.
Mă amuză, ca totdeauna, felul în care Vania transpune literar subiecte la zi :)

Vuvuzele parlamentare

 
Moţiunea de cenzură se dezbate într-o atmosferă de meci în care zgomotul vuvuzelelor e suplinit de huiduieli, tropăituri, sudalme dar, mai ales, de discursuri sforăitoare. Acesta este lucrul cel mai deranjant, din punctul meu de vedere: „zgomotul” vorbelor goale, al populismelor de doi lei. 
 
Emil Boc flutură acum ideea stupidă că de aceea vrea poziţia să trântească guvernul, ca să-şi păstreze priviliegiile. Victor Ponta îşi asumă cu sârg rolul de ipocrit, plângând de milă pensionarilor. Discurs socialist tipic, agăţare/căţărare electorală pe context. 
 
Dincolo de bla-blauri, nu cred că am mai auzit în Parlament cuvinte „tari” ca acum: „Handicapatule”, „Mars de aici!”, „Emil Boc e căzut în cap”, „Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rau”. Culmea lipsei de minimă onoare i-a aparţinut omului de onoare Gabriel Oprea, general, ministru şi, iată, naş, care ne-a spus că a dus copilul lui Ponta la biserică, „dar tatăl n-are niciun Dumnezeu”. 
 
Aveţi dreptate să fiţi indignaţi: n-au ce căuta vuvuzelele într-un asemenea moment important. Pentru că, dacă aţi uitat, azi urmează să se întâmplă ceva important: ori pică guvernul, ori trec măsurile de austeritate. Nicicum nu-i bine.

NOTĂ. Am publicat acest text si în evz.ro (cu titlul Vuvuzele în Parlamentul României), la cald. Cald rău, ca să fiu sincer. Termometrul de la masina mea arăta 39C. 
 

Caut oameni de stat

Ioana Lupea vorbeste azi, în Evz, despre oameni de stat. Despre lipsa lor. În România.
Am convenit adineauri, într-o discutie cu ea, că probabil singurii oameni de stat români postdecembristi au fost Corneliu Coposu si Emil Constantinescu. Coposu by default. Emil Constantinescu - pentru că, până la urmă, si-a sacrificat cariera politică pentru binele public. Regimul Constantinescu a fost nu doar unul onest, de bună credintă - a fost Cotitura.
Azi e greu de vorbit despre Cotituri. Azi, sistemul functionează fără gres si resemnarea e uriasă. Între cele două lucruri e o legătură mai strânsă decât pare. (Vorbeam duminică, la Bookfest, cu niste amici supărati că românii nici să se mai revolte n-au chef. Poate e de la caniculă).

NOTĂ.
Am scris ceva înainte de motiune. Nu mă trage ata să aprofundez acum... :(

Filosofia lui Blaga. Vasile Blaga

Cu două zile înainte de moţiunea de cenzură şi cu trei înainte de remanierea guvernamentală (care ar avea loc dacă premierul Boc l-ar asculta pe Sever Voinescu, ex-purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu), Vasile Blaga dă trei lovituri la emisiunea „Dupa 20 de ani”, de la Pro TV. Remaniabil, după unii, posibil ţap ispăşitor, după aceiaşi, Blaga îi arată pisica premierului (ştia din ianuarie 2009 situaţia dificilă; atunci trebuia să ia măsurile de austeritate), îi arată lungul nasului lui Negoiţă (reducerea numărului de ministere e o problemă nediscutata şi nu aduce mare economie) şi arată ce va urma: e nevoie de un nou acord cu FMI şi de un nou împrumut, deci tăierile de salarii şi de pensii sunt doar frectii „Diana” la picior de lemn.
 
Filosofia lui Vasile Blaga asta e, asta a fost: zice lucruri pe jumătate, sugerează, insinuează, îşi lasă loc de întors.
 
P.S. Vasile Blaga muşcă uşor şi din turul pantalonilor lui Traian Băsescu, atunci când spune că şeful statului ar fi câştigat un nou mandat şi dacă ar măsurile de austeritate s-ar fi luat în luniile dinaintea alegerilor. Cu alte cuvinte, dar sunt sigur că aţi înţeles, de-aia nu s-au luat, ca să câştige nea Traian.

NOTĂ. Aici e şi tableta TV aferentă. 

Nutu Cămătaru-Zapciu, călărind un animal, în spetă calul

Ecranul televizorului era împărţit, ieri-dimineaţă, în trei ferestre: în una apăreau cei din studio, în alta doar o casă, pe trotuarul celălalt, iar în a treia apăreau, din când în când, nişte jurnalişti care aşteptau ceva.

Cam înspre prânz, s-au derulat imagini cu Nuţu Cămătaru-Zapciu încălecând pe-o şa de bucurie c-a fost eliberat (aşa promisese el încă de la încarcerare că va face, am aflat ulterior).

A fost amendat, prompt, întrucât a fost văzut călărind un animal, în spetă calul. (Aşa grăit-a un poliţist de la Rutieră).

E c-a meritat să staţi toată ziua pe Realitatea TV? Serios vorbind, tabloidizarea televiziunilor de ştiri e simptom de sărăcie, oameni buni, în vreme de Bookfest.

PS.
Aceasta a fost tableta TV de azi. Si am scris-o înainte ca povestea să fie tăvălită prin ziare, da? ;)
Dacă vreti s-o vedeti si în ziar, ăsta-i linkul.

Fidel Castro si iesirea din recesiune

Fidel Castro (sau acela care scrie în numele lui) e convis că submarinul sud-coreean scufundat recent a fost victimă a aliatilor americani (nu pomeneste nimic despre suspiciunile Seulului privitoare la „fratii” nord-coreeni.

Recunosc: n-am urmărit cu foarte mare atentie subiectul, dar media din România a vorbit preponderent despre această din urmă variantă. Interventia lui „Fidel Castro” le arată celor mai navi sau mai uituci că un lucru poate fi prezentat diferit, în functie de interes.

 Fotografie găsită, via google, in Havana Journal

Asta se întâmplă si aici, aproape. Emil Boc, de exemplu, vorbeste cu încăpătânare (după ce a tăcut câteva zile) despre alegerea bună pe care a făcut-o - în loc să mărească taxele, a redus salariile si pensiile -, ca si cum acestea si numai acestea ar fi singurele variante. Chiar dacă tocmai as fi venit cu pluta prin Bucuresti, de pe Marte, si tot n-as crede, văzându-i bla-blaul din care nu iese, că nu se mai poate face altceva.

Mă uit la Budapesta: Viktor Orban a luat niste măsuri interesante. Mă uit pe stiri: Ungaria a iesit din recesiune. La fel, Portugalia.


NOTĂ.
Primesc de mai mult timp însemnări atribuite lui Fidel Castro, de la ambasada Cubei. Vorbesc mai mult despre asta dincolo.

Lansăm si noi ceva?

Cum Clarice tocmai m-a luat la rost, amical („Mai scrii si tu pe blog?”), folosesc acest pretext ca să vă anunt că volumul meu de versuri, Îmi pun singur miere în ceai, va avea parte de o mică lansare la Bookfest.

Fericitul eveniment se va desfăsura la standul editurii Vinea, D31 în Pavilionul 17, joi, 10 iunie, de la ora 17.00.

Vă astept cu drag.

Care lustratie?

Curtea Constitutională a rezolvat Lustratia - legea a fost declarata neconstitutională. Va face cineva vreun lant uman în jurul Palatului Parlamentului?

Spitalul Bisericii Ortodoxe

O tabletă TV* scrisă săptămâna trecută observ că a făcut oaresce vâlvă. Era vorba despre îmăprumutul pe care vrea să-l facă BOR (200 de milioane de euro) ca să facă „la rosu” măreata catedrală.

Nu-mi plac exercitiile gen „ce a vrut să spună autorul?”, asa că nu e cazul să explic mai mult aici. Totusi, vreau să precizez:
- ortodocsii pot afla clădiri-simbol: în Bucovina, de exemplu. În Bucuresti avem Mitropolia. Nu văd de ce e necesar să facem o megaconstructie.
- BOR cred că si-ar servi mult mai bine interesele dacă s-ar implica in proiecte sociale de mare impact - de ex., să facă,de la zero, cel mai important spital din România. Nu vorbesc despre cabinete de pe lângă biserici de cartier. Vorbesc despre BOR acum, nu despre preotul de la biserica de lângă blocul meu, în fata căruia îmi scot pălăria.

PS Nu mă pricep să comentez propunerea lui Florian Bichir care zice să-i spunem Sanctitatea Sa Preafericititului.



*Spitalul ortodox

Am văzut la Ştiri că Patriarhia Română va împrumuta 200 de milioane de euro ca să ridice, la roşu, Catedrala Neamului.

Tablourile, tencuielile, dotările şi celelate vor costa încă 200 de milioane de euro.

Dacă planul iese, în Bucureşti va trona peste patru ani o clădire cu suprafaţa mai mare decât un teren de fotbal şi înaltă aproape cât două hoteluri Intercontinental puse unul deasupra celuilalt!

Banii, pentru că vorbim de o sumă uriaşă, vor veni (cel puţin pentru returnarea creditului), din donaţiile făcute de credincioşi. Sincer, nu mă aştept la o frenezie a do naţiior. Şi nu din cauza crizei. Chiar dacă nu se vor aduna astfel suficiente sute de milioane de euro, se vor mai găsi, cred, nişte bani pe la bugetul de stat.

Mi-ar fi plăcut ca Biserica Ortodoxă Română, cu forţa de convingere pe care o are, să depună eforturi comparabile pentru construirea unui spital ultramodern, de pildă, în care medicii să fie plătiţi corect, iar pacienţii, credincioşi donatori, să nu dea şpagă pentru a fi trataţi bine.

Fără naivităti

... În realitate, aceia care mai aşteaptă vreo minune de la garnitura Boc-Blaga-Videanu-Berceanu- Udrea sunt doar fraieri. Ţara asta a fost dusă de râpă deliberat în ultimii 20 de ani. Radu Vasile spunea, cu candoare, în urmă cu 12 ani, că nu se mai poate fura nimic din România. Fireşte, s-a înşelat. Încă se mai pot monta borduri o dată la doi ani (ca să vorbim de mărunţişuri devenite banale)! Încă mai sunt palate gata să fie culcate la pământ pentru că au fost ridicate în zone unde metrul pătrat de teren e mai scump ca aurul.

P.S. Apropo de aur: dacă mai durează mult show-ul ăsta cu scrisoarea de intenţie, va trece şi proiectul Roşia Montană, pe nesimţite. Căci nesimţirea nu miroase, dar îmbogăţeşte.


NOTĂ.
Acesta este finalul editorialului meu din urmă cu o săptămână. Nu stiu de ce mi-am adus aminte acum...

PDL îsi pune sperantele în PNL si PSD

Tocmai am participat la o discutie pe B1TV, la care vicepresedintele PDL Ioan Oltean a vorbit despre starea sufletească a premierului Emil Boc si despre speranta, subînteleasă, în amendamentele Opozitiei care să ducă la „regândirea” tăierii cu 15% a pensiilor. Se poate pune problema unor compensări, a mai spus fruntasul PDL.

Nu mă intersează frustrarea lui Ioan Oltean, care s-ar fi vrut propus pentru Curtea Constitutională, cică.

Mesajul e din cale afară de prost pentru ceea ce va mai fi fiind partidul minune si guvernul lui deosebit. Practic, de când Traian Băsescu a anuntat marile măsuri anticriză, au apărut o droaie de pedelisti, mai mici sau mai mari, care au spus că nu e bine, monser. Un peisaj penibil, dacă-l pui fată în fată cu bubuitul tobelor prezidentiale si surlele + trămbitele premierului.

Nu cred în ideea că altfel nu se putea, că am fi pusi cu spatele la zid si oricine ar fi în locul lui Boc ar face la fel. Un altul, măcar, ar fi ceva mai coerent. Emil Boc nu mai e nu premier credibil; nu-l mai ia nimeni în seamă. Cineva spunea că, dacă ar fi parlamentar al Opozitiei, n-ar vota motiunea, că e o perioada de kko. Eu, dimpotrivă, rămân naiv si cred că, dacă faci politică, trebuie să te gândesti la interesul tării. Iar acum, acest interes e schimbarea acestui premier.