Pagini

luni, 17 mai 2010

La stânga- stânga


Zic să mentionez si aici tableta TV* din ziarul de azi. Observ că si Vladimir Tismăneanu l-a luat în serios pe Victor Ponta si-i critică declaratia potrivit căreia e de stânga-stânga, alături de Iliescu, care a fost de stânga timp de 60 de ani. Eu cred că e bine că Ponta îsi afirmă stânga (desi cred că bravează, dar asta e altă poveste) si ar fi bine pentru toată lumea ca PSD să fie partidul de stânga, punct.Ar fi un culoar clar, asa cum consider că PNL ar trebui sa-si stabilească culoarul clar liberal. OK, PDL ar avea o problemă cu baleiatul convenabil, dar e problema lor.

P.S. Încă mă amuză să scriu una si unii postaci să vrea să înteleagă alta. 

*Stânga lui Ponta
L-am văzut pe Victor Ponta la emisiunea „3x3” a lui Stelian Tănase (Realitatea TV) şi am constatat încă o dată cât de comod era Mircea Geoană.
Nu nutresc nicio simpatie faţă de liderul PSD. Cât despre idelie de stânga, nici atât. Dar faptul că Ponta încearcă să-şi pună partidul pe poziţii ideologice clare, cum a făcut-o acum, când cu măsurile anticriză anunţate de Traian Băsescu, e un lucru bun.
Mă simt mult mai bine, ca simplu alegător, atunci când PSD şi PNL exprimă puncte de vedere principial diferite (de exemplu, în legătură cu soarta cotei unice). Chiar dacă asta complică situaţia post-PDL, e mult mai sănătos să ştii ce carte joacă fiecare, decât să accepţi, ca o fatalitate, că stânga poate fi dreapta şi dreapta, la o adică, stânga. Cui îi place struţocămila?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu