Pagini

miercuri, 11 noiembrie 2009

Schimb avantajos de principii

Trăim într-o societate bolnavă. O ştiam cu toţii, dar hai să vă zic ce m-a enervat acum: m-a enervat faza cu Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chirieac, Macovei-ANI şi Securitatea pe stil nou.

Stenograma din Curentul.ro e veritabilă, nimeni n-o contestă. Suportul audio e fără dubiu. Personajele sunt credibile, reale. Toate trei pică prost. Poate, spun poate, Macovei va plăti cu funcţia. Şeful Agenţiei de Integriate ar trebui să fie un tip integru. Ceea ce nu prea rezultă din scenetele stenografiate. Cât despre SRS şi Chirieac..., amândoi au istorii dubioase în spate. Hai să zicem, eufemistic, că nu sunt tocmai exemple de moralitate şi de credibilitate.

Nu ştiu cine a înregistrat halucinanta discuţie. Dar, vorba lui Ovidiu Nahoi, „dacă nu Statul Român a făcut asta, atunci să-i găsească el, prin organele lui competente, pe autorii înregistrării şi pe cei care au dat-o în presă”.

În urmă cu două săptămâni erau oameni indignaţi că a fost înregistrată şi a apărut în ziare discuţia privată dintre un consilier prezidenţial, Constantin Degeratu, şi „teroristul nr. 1 al Romaniei”, Omar Hayssam. Nu-i preocupa faptul că întâlnirea a avut loc şi nici ceea ce s-a discutat, ci cum de a apărut în presă.

Acum, aceiaşi oameni bat toba pe cazul SRS-Chirieac-Macovei şi trec cu nonşalanţă peste „procedura”. (Comparaţia se poate face şi în sens invers: indignaţii de acum salutau transparenţa de atunci.)

E blonava o societate în care principiile se schimbă în funcţie de interesul de moment. Asta e România. Asta e România??

P.S. Ups! A mai trecut o zi de campanie electorală?

8 comentarii:

  1. seful agentiei de integritate ar trebui sa fie un tip integru, zici?
    de unde si pana unde?:)
    Cat entuziasm si optimism. Eu zic ca trebuie sa fim ceva mai "circumspecti":)
    Voie buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. dupa ce am citit si partea doua a stenogramelor as zice ca niciun tratament nu e mai bun ca emigrarea!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dollo: Imi spun asta de aproape 20 de ani. Dar degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  4. Romania nu-i cea de la televizor! Ei, politicienii, care-s tot una cu imbogatitii, vor sa ne impuna o anumita Romanie...Tot uitam ca sunt trei milioane de romani curajosi care lucreaza in lumea normala, neasistata, neanesteziata...Sper sa se intoarca in timpul vietii mele!

    RăspundețiȘtergere
  5. @daurel - nu mai bine mergem noi la ei? :) de ce sa le dorim raul?

    RăspundețiȘtergere
  6. :) as zice ca altii trebuie tratati; astia de se cheama sefi de agentii si altele asemanatoare..apropos, sa povestesc o chestiune interesanta,ca tot suntem aici, intre noi, pe blog: eram undeva, nu spui unde, la o conferinta la Roma, si pac!, cade peste noi Diaconescu, pe atunci inca ministru de externe..bine-inteles, tine un discurs, si enumerand persoanele importante din audienta, ii acorda lui Patapievici frumosul titlul de SEF al culturii romane..
    straniu e ca oamenii astia nu gandesc decat in concepte din astea; ori esti sef, ori nu esti nimic. basta

    RăspundețiȘtergere
  7. @paul: Cred că era mai greu să spună "directorul Institutului cultural român". Bănuiesc că Patapievici a făcut corectura necesară.

    RăspundețiȘtergere