Oastea lui Băsescu şi restul. Dar nu asta e alegerea

Există încrâncenare. Există nervi, ca să-mi aduc aminte de Marin Sorescu.

Multe astfel de sentimente puternice (căci ce altceva e politica atunci când o practică "masele"?) care pornesc dintr-o mare dezamăgire. Am citit la Paul un gând des întâlnit mai ales în ultima vreme: că oamenii care l-au votat pe Traian Băsescu în urmă cu cinci ani trebuie să se trezească. Paul, pe care nu-l cunosc, nu cred că l-am mai citit până acum, e sincer (am tot întâlnit ideea că aceste mărturisiri gen "am fost un dobitoc că l-am votat pe Băsescu"sunt, în realitate, făcături anti-Băsescu. Dacă ar fi aşa, nu s-ar mai pune problema turului 2).

Textul lui Paul m-a dus cu gândul la ceea ce a mai rămas din Oastea lui Băsescu, mai subţiată cu trecerea timpului, alcătuită din oameni care văd şi acum ceea ce vedeau atunci, eventual adaptat momentului. Nu-s deloc nişte ciudaţi cei din Oastea lui Băsescu. Sunt numeroşi oameni de treabă acolo. Şi, totuşi, obişnuim să spunem că sunt orbi.

Ieşiţi din Oastea lui Băsescu, mai de curând sau mai de mult, nouă ni se pare că vedem mai bine. Că-i observăm defecte pe care altădată le socoteam calităţi şi asta ne deranjează. Şi ne surprindem văzând ceea ce văd alde Felix, Adrian Năstase, Ion Iliescu. Adică ceilalţi. Abia atunci scuturăm din cap. Cum dracu'?! Unde mai e dreptate, care mai e adevărul?

Răspunsul e că există multe feluri de dreptate; niciunul infailibil. Mă întreb, în timp ce le dau dreptate dezertorilor din Oastea lui Băsescu, care e dreptatea cea bună şi de ce suntem vehemenţi susţinând-o pe a noastră? Şi cine pe cine a trădat? Băsescu sau cei care nu-l mai înghit?

Iar ca dilema să fie cu atât mai nesuferită, îl citez pe Ovidiu, pe care îl ştiţi de la cel mai frecventabil colţ al străzii. Ovidiu se întreabă cum naiba de a devenit Ion Iliescu frecventabil şi de ce îl frecventează toată lumea? Concluzia e amară şi, consider, al naibii de corectă:

"Ion Iliescu, umbra nefastă a comunismului în politica românească, este astăzi un personaj frecventabil pentru toţi liderii şi toate partidelel momentului. Nu cred că se poate găsi o ratare mai mare pentru societatea românească decât aceasta, că în 20 de ani nu am fost în stare să promovăm o elită politică pentru care trecutul să rămână doar în muzee. "