Pagini

joi, 14 mai 2009

Televiziunea Jurnal TV, atacată la sponsori

În copilărie, ca să scapi de ceva ce nu-ti place, închizi ochii si crezi că răul nu mai e acolo. Sau, măcar, că nu te vede. Procedăm la fel si când suntem mari. Pentru că la Bruxelles expectativa lasă e preferată (i se zice întelepciune politică si dezvoltarea unor relatii reciproc avantajoase cu Moscova) si pentru că porcării se întâmplă si la Bucuresti, am lăsat Chisinăul între paranteze.

Dar parantezele devin tot mai strâmte, iar, în interiorul lor, comunistii lui Voronin fac ceea ce stiu mai bine: umblă cu cizmele prin libertătile fundamentale.

JurnalTV, curajoasa televiziune online, stă ca ghimpele în coastele regimului dictatorial. De aceea, comunistii (îmi vine să le zic securisti) au dat năvală peste firmele care plătesc publicitate pentru JurnalTV. Santajul e în meniul principal al comunistilor, de vreo sută de ani. Unul câte unul, contractele de publicitate au fost rupte. Ultimul, în urmă cu câteva zile.

Oamenii liberi din Basarabia reactionează, dar singuri le e aproape imposibil să reusească ceva.

Val Butnaru a transmis un mesaj dramatic, e si pe Youtube:



Între timp, Voronin a devenit presedinte al Parlamentului si e convins că un deputat al Opozitiei va dezerta si va vota un presedinte comunist.
Si tot între timp, românilor le e, practic, închisă granita Basarabiei. Am aflat că doar 5 (cinci!) români au primit viză de trecere a Prutului. Teribil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu