Viaţa după 40 de pahare cu vin

Am lăsat să treacă trei zile de la eveniment, pentru că, vorba aia, oameni suntem. Cu ocazia sărbătorii celor 40 de mucenici, am aflat că, în această sfântă zi, se mănâncă „mucenici” (colacei în formă de opt, unşi cu miere şi nucă - aici, fotografiati de Adi Pîclisan) şi că „e bine să bei 40 de pahare cu vin. Vinul băut acum se transformă, de-a lungul anului, în putere de munca”.

De-aia am zis să treacă trei zile de la eveniment, să ne mai revenim din coma alcoolica. Nu ştiu alţii cum sunt, pe mine mă apucă ameţeala numai când mă gândesc la o aşa mare cantitate de alcool în burdihanul unui singur creştin, chiar lungit de-a lungul a 24 de ore.

De acord, nu mă pricep eu prea bine, poate de-aia nici nu am putere de muncă prin luna august, când am nevoie de concediu, dar nu e prea mult, totuşi? Ce se întâmplă dacă vreun pui de creştin ortodox, imberb sau cu tuleie pufoase, chiar ia în serios ceea ce „se spune” că e bine? (Îi rog să-mi acorde prezumţia de bună intenţie pe colegul meu Florian Bichir, pe amicul meu Mihnea Măruţa şi pe toţi cei care ar putea să se supere pe mine că vorbesc despre această sărbătoare altfel decât cu evlavie !)

Adevărul e că, în ultima vreme sunt tot mai fascinat de obiceiuri pe care Biserică Ortodoxă Romană le încurajează. Lucruri care nu sunt scrise în Carte, vin din vremuri precreştine, dar pe care, dacă nu le faci, îţi atragi oprobiul tuturor, scuzaţi, babelor. (Partea proastă e că regulile astea diferă de la sat la sat. Dacă arunci nişte monede într-o găleata cu apă scoasă la poarta tinerilor însurăţei e bine la poalele dealului, dar păcat mare pe coama lui, ca să dau un exemplu uşor, dar numai uşor, forţat.)

Zilele trecute, Evz a scris despre obiceiul repetitiei de înmormântare. Pe scurt, sătenii dintr-o localitate oltenească îsi organizează pomana din timpul vietii, ca să fie siguri. N-o să intru acum într-o dezbatere despre ce e cu pomana asta, la ce folosete si unde scrie despre ea. Permiteti-mi doar să mă mir, încontinuu.

UPDATE. Am găsit la Florin Dumitrescu două referiri interesante si, desigur, originale, la acest subiect. Una este despre cerealele din blidul copilului (ca noi mucenici), alta despre mucenicii-trufanda care s-au banalizat. Recomand cele două texte (primul e scurt, se dă si filmul ;) )