joi, 27 noiembrie 2014

Reflexia politică, noua doctrină a PSD

Gânditorul Dan Şova, chestor al Senatului, de două ori ministru în guvernele Ponta, avocat, conferenţiar universitar doctor în Drept fiscal, a fost exclus joi seară din PSD. La capătul unei şedinţe de pomină, domnul Şova a fost dat afară din partid alături de Mircea Geoană şi de primarul Marian Vanghelie.
După eveniment, domnul Şova a comentat ce i s-a întâmplat în cuvinte simple, din suflet, şi a anunţat că, în condiţiile date, îşi ia „un timp de reflexie”. Domnul Şova a invocat „timpul de reflexie” de patru ori într-un minut şi douăzeci de secunde. Dacă ar fi reflectat un pic înainte de a vorbi (lucru recomandat majorităţii politicienilor), domnul Şova ar fi avut şansa de a evita capcana paronimelor.

vineri, 21 noiembrie 2014

România cu accent nemţesc

Cum se va schimba politica externă a României după alegerea lui Klaus Iohannis? Aceasta este probabil cea mai importantă întrebare pe care şi-au pus-o analiştii politici şi liderii europeni, americani şi ruşi, după ce au aflat cine va conduce România în următorii cinci ani.

miercuri, 19 noiembrie 2014

România. O ţară şi doi preşedinţi


România se află într-o situaţie inedită: timp de o lună va avea un preşedinte în exerciţiu şi unul ales, dar care nu-şi poate intra în pâine până când nu se termină mandatul celuilalt. Până în prezent, tranziţia era de trei zile, nici nu aveai timp să te dumireşti. De data aceasta însă, avem de a face cu o lună întreagă în care există riscul ca noul şef al statului să nu ştie ce să facă cu mâinile, în vreme ce actualul se află într-o situaţie în care, psihologic vorbind, trebuie să se obişnuiască cu gândul că va fi, extrem de curând, un fost. Cu alte cuvinte, pierdere de vreme.

Dar, totuşi, ce ar trebui să facă fiecare dintre cele două personaje în perioada de tranziţie?

În judeţul Hunedoara. Cât de roşu e cel mai roşu judeţ din Transilvania

Harta electorală a judeţului Hunedoara
Harta politică a judeţului Hunedoara. Sursa: zhd.ro
Harta electorală a României, după turul al doilea al algerilor prezidenţiale, e ca îmbinarea a două piese de puzzle, cu două zone mari colorate uniform (Transilvania „albastră” pe de o parte, Muntenia şi Moldova, „roşii”, pe de altă parte; doar Dobrogea iese din schemă). Din zona „albastră” se întinde un braţ în nordul Moldovei (Suceava şi Iaşi), din cea „roşie” altul (Hunedoara).

luni, 17 noiembrie 2014

Un text scris la cald


Am scris la miezul nopţii patru texte. Apoi m-am apucat de al cincilea, pe care l-am publicat în Cotidianul. Am vrut să spun ce cred eu despre înţelesul alegerilor din 16 noiembrie. Dar n-o să mă apuc acum să vă zic ce a vrut să spună autorul. Aş putea să scriu, eventual, a şasea versiune.

duminică, 16 noiembrie 2014

Algoritmul lui Octavian

Foarte pe scurt, fac public un pronostic, dat de Octavian pe Facebook, pe baza unui algortim la care lucrează de ceva vreme.

Astfel, dacă pronosticul e corect şi a luat în calcul toate variabilele importante, alegerile vor fi câştigate de Klaus Iohannis cu 51,1% din voturi (lui Victor Ponta revenindu-i 48,9%). 

"Felicitări, sunteţi primul care votează!"

Imagine matinală de la secţia de votare. Foto: Călin Hera
Revendic onoarea de a fi fost primul care a votat la o secţie deschisă pe teritoriul României. Ca să fiu realist, am fost printre primii, din moment ce s-au deschis deodată 18.550 de secţii de votare şi, din câte am înţeles, la foarte multe dintre ele erau deja oameni la poartă înainte de ora oficială de deschidere a urnelor.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Bucătăria politică sau ce le-a trebuit telespectatorilor

Emisiunea Masterchef a avut rating mai bun decât dezbaterea de la Realitatea TV
Realitatea TV a fost lider la audienţe în rândul televiziunilor de ştiri marţi seară, în timpul confruntării electorale Iohannis-Ponta, dar tot Pro TV a deţinut supremaţia. Datele de audienţă reflectă gradul de interes al publicului din România pentru viaţa politică, dar cifrele trebuie trecute cu asterisc, deoarece Klaus Iohannis a anunţat în ultima clipă că va veni în studioul televiziunii şi astfel evenimentul nu a apucat să fie mediatizat.

marți, 11 noiembrie 2014

Iohannis şi Ponta s-au anihiliat reciproc

Mult aşteptata confruntare televizatăîntre finaliştii alegerilor prezidenţiale a apărut din senin, când nimeni nu se mai aştepta, şi s-a terminat lăsând telespectatorilor o senzaţie bizară, de neterminare şi răspunsuri deschise la întrebarea "Cine a câştigat, cine a pierdut?".

Ştire-bombă într-un ziar din Bacău

Ştire-bombă în Observator de Bacău
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o ţară în care aceasta e o ştire. Mă rog, textul ar trebui să fie scris altfel, nu copy/paste din comunicatul de presă scris în limba poliţienească, dar asta e altă problemă, se predă la cursurile de Tehnici de redactare.

Dar atunci când un jurnalist îşi pierde trei minute ca să posteze un articol despre furtul "mai multor pachete" de gumă de mestecat înseamnă că pur şi simplu nu există multe alte belele în comunitatea pentru care scrie, deci e de bine. Nu?

luni, 10 noiembrie 2014

Ce înseamnă demisia lui Corlăţean

Victor Ponta încearcă să ridice oala de pe capac şi să schimbe un pic vorba. Sacrificiu de cal. Aşa poate fi tradusă demisia ministrului de externe Titus Corlăţean. Gest neobişnuit la români, demisia ministrului Corlăţean trebuie totuşi salutată chiar dacă a venit târziu, a fost dată cu alt scop decât cel afişat, nu rezolvă nimic şi nu e însoţită de scuze.

luni, 3 noiembrie 2014

Capcana lui Ponta

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a trecut, nu fără a lăsa cicatrici în partidele celor doi finalişti. Deşi fiecare şi-a afişat mulţumirea pentru rezultatele obţinute, în spatele uşilor închise s-au aruncat vorbele grele şi ameninţări dure.

duminică, 2 noiembrie 2014

Ponta, asistent reparaţii canalizare

"Ponta a ajutat la repararea instalaţiilor de canalizare". Foto: Sabin Gheman
Mândria de a fi român pare, pentru Victor Ponta, doar o vorbă, colea. Câtă vreme dă bine, e de folosit. Dacă sună aiurea pentru potenţiali alegători, de de lăsat deoparte. Prinţipiuri.

În vreme ce toată ţara e împânzită cu afişe, panouri, bannere care-l înfăţişează pe Victor Ponta care se anunţă "Mândru că e român", plus motivele naţionale care să sugereze acest lucru.

Atât că la Chişinău, ca să nu supere partenerii comunişti, Ponta s-a arătat "Mândru că e european", iar în judeţele cu populaţie majoritar maghiară din România (arată Sabin Gherman) a renunţat, pur şi simplu, să se mai arate mândru de ceva, mulţumindu-se cu un mesaj în limba maghiară ("Ponta a ajutat la repararea instalaţiilor de canalizare" - sic!, trad. HotNews)

Grupul celor care merg la vot

Mioara este unul din cei 18.284.326 cetăţeni români aflaţi pe listele electorale. De obicei, nu votează. Nu mai are încredere în ei. În politicieni. Mint de rup, spune. Sistemul nu îi lasă să ajungă în vârf decât pe aceia care au un anumit tipar. Ca să urci, să ajungi acolo, trebuie să fii ca ei sau să te transformi în ei. Aşa că de ce să îmi pierd vremea şi să-mi fac iluzii? De când şi-a rezolvat problema cu (ne)mersul la vot, cu patima politică, Mioara e mai liniştită, priveşte lucrurile mai cu detaşare. Trăieşte.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters