Pagini

luni, 25 august 2014

Legea amnistiei pentru primarii-burdihan

„Noi vrem ca la iarnă să încălzim oraşele”, spune Liviu Dragnea în sprijinul propunerii de amnistie a primarilor traseişti. Rostind cele opt cuvinte, vicepremierul insultă inteligenţa românilor. Îi ia de proşti.

miercuri, 20 august 2014

Povestea zilei de 20 august 2014

În această după-amiază, Elena Udrea şi Traian Băsescu au avut o întâlnire la Palatul Cotroceni. Aseară, Steaua s-a chinuit să bată o echipă din Bulgaria, iar Simona Halep a pierdut un meci de tenis în Statele Unite. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului Ponta s-a lăudat zilele trecute, pe Facebook, cum se distrează executându-i electric pe jurnaliştii antiguvernamentali.

Toate astea sunt prostii. La numai 1000 de kilometri distanţă de Bucureşti, în estul Ucrainei, oameni din aceeaşi ţară se ucid între ei, într-o hârjoneală geostrategică periculoasă pentru toată lumea, iar la 2000 de kilometri distanţă un tip cu cagulă taie cu cuţitul gâtul unui jurnalist, filmează scena şi o urcă pe YouTube, ca să ia aminte americanii. O scenă şocantă, de Ev Mediu întunecat. Ceva care s-a întâmplat ieri.

Norocul nostru e că vedetele zilei au o nouă distracţie: îşi toarnă în cap găleţi pline cu apă şi gheaţă. E bine să ai apă pe căldura asta. E bine să ai gheaţă pe căldura asta, e bine să ai găleţi. E bine să ai cap.


Dacă am fi conştienţi de toate lucrurile care se întâmplă pe Pământ, ne-am îngrozi. Şi, având cap, am risca să ne apuce gânditul. 

luni, 18 august 2014

Cum a fost Elena Udrea photoshopată (sic!)


Elena Udrea photoshopată (detaliu)
Elena Udrea, photoshopată într-o fereastră la B1TV


vineri, 1 august 2014

Cât de pregătiţi sunt românii să aibă un preşedinte neamţ

O veste pentru românii verzi: pentru prima oară în istoria postdecembristă, românii vor avea un preşedinte care nu va fi un „escu”. Dacă nu v-aţi speriat încă, mai am o veste: viitorul şef de stat ar putea să nu fie nici de etnie română şi nici ortodox.
Oare îi pasă într-adevăr cuiva de asta? Oamenii cu scaun la cap sunt tentaţi să răspundă negativ la această întrebare. Ei ştiu că la un şef de stat contează alte lucruri.