Pagini

luni, 26 martie 2012

Justiție la comandă? În România?!

Ioan Oltean spunându-și păsul la Digi 24, RTV, Realitatea TV, Antena 3, Prima, Pro TV și la alte televiziuni
N-am nicio înțelegere pentru aceia care știau, dar au tăcut mâlc atât timp cât nu i-a afectat personal.

Ioan Oltean se plânge acum că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, că n-are nicio legătură cu acuzațiile de mită din dosarul Andreica. O fi. Aștept și eu, cu răsuflarea tăiată, să aflu dacă e așa sau ba, iar până atunci îl consider un negustor politic cinstit (atât cât e posibil).

Dar...

... nenea Oltean vine și zice că pocinogul i se trage de la cineva din interiorul PDL (în text, el zice „din interiorul sau din exteriorul PDL”). Că e o comandă politică. Cu alte cuvinte, aduce în discuție independeța justiției tocmai unul dintre aceia care ar trebui să susțină vorbele lui Traian Băsescu (președinte), care spunea că, uite, justiția n-are mamă, n-are tată (citatul e altfel, dar ideea e asta).

Poate că are dreptate Ioan Oltean. Eu, ca simplu Naiv prin România, nu pot să cred că justiția se face la comandă politică. Dar dacă zice Oltean așa, încep să fiu îngrijorat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters